|duminică, mai 19, 2019
  • Follow Us!

Primarul din Bujoreni, Gheorghe Gîngu, a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea Grădiniței Lunca, investiție de 330.000 euro 

f_350_200_16777215_00_images_afiseelectoralevalcea_gingu-primar-bujoreni

 

Recent, primarul comunei Bujoreni, Gheorghe Gîngu, a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea, extinderea și dotarea Grădiniței Lunca, ce va fi finanțat cu fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Valoarea totală a investiției se ridică la suma de circa 330.000 euro. Tot primarul Gheorghe Gîngu a anunțat că s-au făcut primii pași pentru înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale în comuna pe care o conduce. Edilul a semnat certificatul de urbanism, fiind incluse în acest proiect toate cele șapte sate componente ale comunei. Prin Hotărârea nr. 101/2018, Consiliul Local al comunei Bujoreni a aprobat obiectul de investiţii lucrări de reparaţii şi impermeabilizarea străzilor de interes local comunal Bujoreni, însumând în total 2,2 km şi pe o lăţime de 4 metri. Sistemul rutier nou va avea următoarele straturi: strat de uzură (covor asfaltic) de 6 cm grosime; strat reprofilat de fundaţie de 10 cm grosime din balast conform STAS 6400/84. Valoarea totală a lucrărilor de investiţii este de 795.000 lei. Amplasamentul lucrării se situează in intravilanul comunei Bujoreni, toata suprafaţa facand parte din domeniul public al comunei, nefiind nevoie de exproprieri pentru realizarea proiectului. În prezent aceste străzi au sistemtul rutier din balast si pe alocuri din pamant, iar pe timp de ploiae devin impracticabile, ele absorbind toate apele pluviale. Pe aceste străzi, deplasarea se face cu dificultate, datorită gropilor şi făgaşelor apărute în corpul drumului. Conform declaraţiilor primarului din Bujoreni, Gheorghe Gîngu, proiectul cu fonduri europene de extindere a grădiniţei din satul Lunca, depus pe Axa 10, se află în prezent în faza de evaluare. La Bujoreni, un punct sensibil este în continuare infrastructura, deoarece drumurile sunt pietruite în procent de 60%. Mai mult, există drumul comunal care, pe o porţiune de 2,4 kilometri, este drum de pământ. În acest sens, administraţia locală are ca obiectiv identificare surselor de finanţare în vederea asfaltării drumurilor comunale. Până în anul 2020, primarul din Bujoreni, Gheorghe Gîngu, vrea ca 3 școli și dispensarul să fie modernizate și dotate conform standardelor, grădinița din satul Lunca să fie extinsă și modernizată, canalizarea și gazele vor fi utilitățile de care vor beneficia locuitorii.

Leave a Response