Procurorii din Vâlcea se raliază protestelor. Suspendă activitatea de relaţii cu publicul până în 1 martie

marți, 26 februarie 2019

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea anunţă că se solidarizează cu acţiunile de protest ale altor magistraţi nemulţumiţi de adoptarea OUG 7, anchetatorii din Vâlcea urmând a suspenda zilnic, timp de o oră, până în 1 martie, activitatea de relaţii cu publicul.

 

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Adunarea Generală a procurorilor din cadrul din cadrul acestei unităţi de parchet a decis, marţi, suspendarea activităţii de relaţii cu publicul între orele 11.00 şi 12.00, zilnic, în perioada 27 februarie - 1 martie, cu excepţia cererilor urgente - noteaza digi24.ro

Măsura este luată „ca formă de solidarizare cu acţiunile magistraţilor împotriva adoptării O.U.G. nr. 7/2019 şi formă de protest faţă de modul în care au fost modificate legile justiţiei, în scopul apărării independenţei justiţiei, statutului şi intereselor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor, asigurării garanţiilor necesare consolidării independenţei şi imparţialităţii magistraţilor”, precizează sursa citată.

Acţiuni de protest faţă de OUG 7 au fost anunţate şi de procurori şi judecători de la alte parchete şi instanţe din ţară, respectiv din Cluj, Iaşi, Constanţa, Argeş, Bucureşti, Suceava, Olt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe