Deputatul PSD Eugen Neață: „Propunere legislativă importantă pentru dezvoltarea stațiunilor balneoclimaterice din Valcea!”

sâmbătă, 23 februarie 2019

„După ce în anul 2018 am reușit modificarea Legii 220/2018 astfel încât suprafețe de fond forestier din grupa I funcțională – vegetație forestieră cu funcții speciale de protecție, sub grupa 1.4.b .-păduri constituite în zone verzi, în jurul localităților incluse în intravilan și sub grupa 1.4.a. -păduri special amenajate în scop recreativ, astfel încât Primăria Râmnicu Vâlcea să poată lua în administrare pădurea Capela, unde să dezvolte și modernizeze un parc, am depus o nouă propunere legislativă prin care, de avantajul pe care-l oferă o padure-parc să poată beneficia și stațiunile balneoclimaterice .

Pentru sprijinirea unităților administrativ teritoriale în administrarea cărora se află statiuni balneoclimaterice, climaterice ori sanatorii de importanță națională, interesate să investească în amenajările necesare pentru realizarea pădurilor-parc, împreună cu alți colegi parlamentari, am depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, o nouă propunere legislativă înregistrată cu numărul BP45/2019. Propunerea de modificare a Legii nr. 220/2018 privind transmiterea unor suprafețe de fond forestier din grupa I funcțională din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor -ROMSILVA în domeniul public al unor unități administrativ – teritoriale în scopul realizării amenajărilor necesare pentru realizarea pădurilor-parc .
Legea va permite localităților pe raza cărora funcționează stațiuni balneoclimaterice, climaterice ori sanatorii de importanță națională, interesate să amenajeze păduri-parc, să acceseze fonduri europene neramburasible pentru dezvoltarea acestor stațiuni.
Pentru realizarea unor asemenea investiții propunem modificarea legii sus menționate astfel încât să fie posibilă realizarea investițiilor în calitate de proprietar al suprafețelor de păduri din categoria funcțională 1.4.c. – păduri din jurul stațiunilor balneoclimaterice, climaterice și al sanatoriilor de importanță națională.
În concret, în urma documentării pe care am efectuat-o, am constatat că localitățile situate în județul Vâlcea, care pot beneficia de prevederile acestei propuneri legislative sunt: Băile Olănești, Călimănești, Voineasa și Băile Govora.

Voi continua să indentific problemele cu care se confruntă județul Vâlcea și România pentru a le putea corecta în Parlamentul României, prin inițiative/propuneri legislative și amendamente.
Sunt și voi rămâne conectat la problemele românilor, iar prin activitatea mea încerc să soluționez cât mai multe dintre ele”.

Deputat PSD de Valcea, Eugen Neață

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe