|sâmbătă, februarie 23, 2019
  • Follow Us!

Iată cum Livia Stanciu l-a băgat nevinovat la puşcărie pe primarul Mircia Gutău, iar România a fost condamnata la CEDO! 

gutau-stanciu

 

Fosta presedinta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie Livia Stanciu, cunoscuta drept “partenera de nadejde a DNA”, a fost despuiata in toata splendoarea ei. A facut-o chiar Inalta Curte printr-o decizie definitiva in care a devoalat stramba condamnare a primarului din Ramnicu Valcea, Mircia Gutau, dispusa de Livia Stanciu, din cauza careia statul roman a fost condamnat de CEDO pentru incalcarea dreptului la un proces echitabil. Un caz revoltator, care insa nu a avut repercusiuni asupra Liviei Stanciu, aceasta continuand sa isi exercite functia de judecator la CCR, in pofida condamnarii de la CEDO. Caci, presedintele Klaus Iohannis a ales sa o mentina pe Stanciu la CCR unde se presupune ca trebuie sa apere valorile constitutionale, desi aceasta se face vinovata de incalcarea unor drepturi fundamentale, care au atras condamnarea  Romaniei la CEDO. In orice tara normala, Livia Stanciu nu ar fi avut ce sa caute la instanta constitutionala, care vegheaza la respectarea Constitutiei, care la randul ei garanteaza chiar drepturile omului pe care fosta sefa ICCJ le-a calcat in picioare. Desigur, decizia ICCJ de achitare a lui Mircia Gutau reprezinta doar o noua proba, alaturi de decizia CEDO, care sa justifice indepartarea lui Stanciu de la CCR. Mai ales ca ea confirma, in opinia noastra, ca Stanciu nu se bucura de conditia de buna reputatie, conditie necesara pentru a fi judecator CCR. Totusi, avand in vedere ca Livia Stanciu a fost pusa la CCR de presedintele Iohannis, iar presedintele Iohannis este singurul care o poate da afara de la CCR, este limpede ca acest lucru nu se va intampla vreodata.

Lumea Justitiei prezinta in exclusivitate decizia fabuloasa prin care judecatoarele Rodica Cosma, Anca Alexandrescu si Simona Nenita au dispus, in 29 octombrie 2018, achitarea definitiva a lui Mircia Gutau. A fost o solutie pronuntata dupa ce Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat, in octombrie 2016, ca Mircia Gutau nu a avut parte de un proces echitabil in faza de recurs, faza in care a fost condamnat pentru luare de mita la 3 ani si 6 luni inchisoare cu executare, dupa achitari la fond si apel, de catre un complet format din Livia Stanciu, Vasile Alecsandru (decedat intre timp) si Hermina Iancu, cea din urma facand opinie separata in sensul achitarii. In consecinta, dupa decizia CEDO condamnarea lui Gutau a fost anulata, trecandu-se la rejudecarea recursului.

 

Livia Stanciu, facuta de rusine

 

Asadar, prin Decizia penala 865 din 28 octombrie 2018, judecatoarele Rodica Cosma, Anca Alexandrescu si Simona Nenita au dispus achitarea definitiva a lui Gutau, mentinand practic solutiile de la fond si apel unde s-a constatat ca fapta imputata primarului nu exista. Motivarea este insa rusinoasa pentru Livia Stanciu, confirmandu-se practic faptul ca nu degeaba aceasta s-a autointitulat “partenera de nadejde a DNA”. Caci in cazul Gutau – trimis in judecata de DNA prin procuroarele Claudia Rosu si Camelia Sutiman (vezi facsimil) – Livia Stanciu s-a comportat fix ca o partenera a DNA, condamnandu-l pe Gutau fara nici cea mai mica proba, asa cum au stabilit fostele sale colege de la ICCJ.

Mai exact, Livia Stanciu l-a aruncat in puscarie pe Gutau fara ca prezumtia de nevinovatie sa fie inlaturata, doar in baza unor acuzatii care insa nu au depasit limita unor simple deductii. Or, asa cum bine explica judecatoarele Cosma, Alexandrescu si Nenita, deductiile si interpretarea gresita a unei stari de fapt nu au nicio legatura cu acuzatiile penale. In plus, instanta are obligatia de a-si fundamenta condamnarea exclusiv pe baza unor probe certe, care sa infranga prezumtia de nevinovatie. Niste principii elementare, care se invata in primii ani de facultate, dar care nu s-au regasit in cazul condamnarii strambe dispuse de Livia Stanciu.

În aceeasi ordine de idei, cele trei judecatoare subliniaza ca fapta de luare de mita pentru care Gutau a fost condamnat de Livia Stanciu nu exista in realitate. Asa cum nu exista niciun mijloc de proba care sa sustina aceasta acuzatie.

Inainte de a prezenta decizia de achitare a lui Mircia Gutau trebuie sa amintim ca acesta a reusit sa dovedeasca la CEDO ca nu a avut parte de un proces echitabil cand a fost judecat de Livia Stanciu, insa si-a ispasit pedeapsa primita din partea partenerei DNA. Mai exact, Mircia Gutau a efectuat aproape 2 ani din condamnarea de 3 ani si 6 luni de inchisoare, la momentul deciziei CEDO fiind deja eliberat din penitenciar. Sunt ani pe care Livia Stanciu, si nimeni altcineva, nu o sa-i mai poata da inapoi primarului.

Iata fragmente din decizia judecatoarelor Rodica Cosma, Anca Alexandrescu si Hermina Iancu de achitare a primarului Mircia Gutau, aceasta fiind atasata integral la finalul articolului:

“Respectand, pe de o parte, dispozitiile care reglementau calea de atac a recursului, prevazute in Codul de procedura penala anterior, cat si Hotararea din 8 noiembrie 2016 data de CEDO, Inalta Curte de Casatie si Justitie a procedat la administrarea directa si nemijlocita de probe, constatandu-se ca prezumtia de nevinovatie nu a fost inlaturata, acuzatiile aduse de parchet inculpatului M. (n.r. – Mircia Gutau), neputand depasi limitele unor simple deductii. Dar deductiile, interpretarea gresita a unei stari de fapt, sunt straine oricarei acuzatii penale, instanta fiind obligata sa-si fundamenteze hotararea de condamnare pe baza unor probe certe, sigure, de natura a infrange prezumtia de nevinovatie.

Ca principiu fundamental al procesului penal, prezumtia de nevinovatie determina structura procesului penal, aceasta operand atat in faza de urmarire

penala cat si in faza de cercetare judecatoreasca. Potrivit acestei prezumtii, nicio persoana nu poate fi trasa la raspundere penala decat pe baza de probe, gasindusi functionalitatea in toate momentele instructiei penale, dar si in cursul judecatii pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare.

In virtutea acestui principiu, autoritatile judiciare au obligatia de a porni de la prezumtia de nevinovatie, sarcina probatiunii trecand de la organul de cercetare penala la instanta de judecata.

Retinerea acestei prezumtii se bazeaza pe faptul ca nu toate acuzatiile sunt adevarate, deoarece o acuzatie poate fi gresita, poate fi eronata, bazata pe coincidente de imprejurari care pot starni banuieli serioase, dar dupa o examinare atenta a acestora, constructia acuzarii sa fie inlaturata.

Prin adoptarea prezumtiei de nevinovatie, ca principiu distinct al procesului penal, organele judiciare trebuie sa aiba in vedere urmatoarele coordonate: vinovatia se stabileste in cadrul unui proces, cu respectarea garantiilor procesuale, deoarece simpla invinuire nu inseamna si stabilirea vinovatiei; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face in fiecare etapa a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii si definitive pentru urmatoarea faza a procesului penal; pana la adoptarea unei hotarari de condamnare definitiva, inculpatul are statut de persoana nevinovata; hotararea de condamnare trebuie sa se bazeze pe probe certe de vinovatie, iar in caz de indoiala, instanta este obligata sa pronunte achitarea.

Inalta Curte constata insa ca fapta de luare de mita retinuta in sarcina inculpatului M. – nici sub forma pretinderii/primirii, nici sub forma acceptarii unor sume de bani – pentru eliberarea unui certificat de urbanism, in alte conditii decat cele prevazute de lege, nu exista.

Inalta Curte isi insuseste argumentele instantelor de fond si apel, constatandu-se lipsa de temeinicie a acuzatiilor parchetului privind pretinsa intelegere dintre inculpatul M. si viceprimarul D. pentru rezolvarea favorabila a cererii formulate de denuntatorul P. privind eliberarea certificatului de urbanism pentru terenul din …. si mai apoi transferarea mitei in schimbul eliberarii certificatului de urbanism pentru terenul din …..

In aceste conditii, rezulta cu evidenta ca starea de fapt retinuta in actul de sesizare, cu privire la infractiunea de luare de mita, nu este confirmata de mijloacele de proba administrate in faza de urmarire penala, in cursul cercetarii judecatoresti, respectiv, in rejudecare dupa admiterea cererii de revizuire, astfel ca in mod corect, instantele au stabilit ca fapta nu exista.

Nicio proba nu confirma pretinsa intelegere dintre inculpatul M. si viceprimarul D., respectiv denuntatorul P., intelegere ce nu putea fi stabilita in raport de gesturile inculpatului folosite in cadrul unui dialog, discutie ce nu era, de altfel, incriminatorie.

Rigoarea dreptului penal, pe de o parte, respectiv constructia juridica gresita a Parchetului, pe de alta parte, conduc in mod obligatoriu la constatarea inexistentei infractiunii de luare de mita prevazuta de art.254 Cod penal.

In reglementarea anterioara, potrivit art.254 alin.2 Cod penal, constituie infractiunea de luare de mita ‘fapta functionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeste bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori accepta promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge in scopul de a indeplini, a nu indeplini ori a intarzia indeplinirea unui act privitor la indatoririle sale de serviciu sau in scopul de a face un act contrar acestor indatoriri’.

A primi ceva inseamna a prelua, a lua ceva in posesie. In acest caz, initiativa apartine mituitorului, iar primirea nu este de conceput fara un act de remitere efectuat de acesta.

A pretinde ceva inseamna a cere ceva, a formula o pretentie. In aceasta modalitate de savarsire a infractiunii, initiativa apartine faptuitorului. Nu este necesar ca pretentia formulata de acesta sa fie satisfacuta.

Actiunea sau inactiunea faptuitorului trebuie sa fie anterioara indeplinirii, neindeplinirii actului pentru a carei indeplinire, neindeplinire faptuitorul primeste bani sau foloase.

In fine, este necesar ca actul pentru a carei indeplinire, neindeplinire, functionarul pretinde, primeste bani sau foloase sa faca parte din sfera atributiilor de serviciu ale acestuia, adica sa fie un act privitor la indatoririle sale de serviciu. Aceasta cerinta are o importanta hotaratoare pentru existenta infractiunii de luare de mita, intrucat fiind vorba de o infractiune de serviciu, ea nu poate fi retinuta in sarcina unui functionar decat in cazul incalcarii unei obligatii ce intra in atributiile sale de serviciu.

In cauza dedusa judecatii, probele administrate nu converg nici spre varianta pretinderii ori primirii de catre inculpatul M. a sumei de 5000 euro in vederea eliberarii certificatului de urbanism pentru terenul din …. (suma remisa viceprimarului D.) si nici spre varianta pretinderii ori primirii de catre acelasi inculpat a unei sume de bani in vederea eliberarii unui certificat de urbanism pentru terenul din …..

Prin urmare, inculpatul M. nu avea pentru ce sa pretinda sau sa primeasca bani ori alte foloase, in lipsa indeplinirii sau neindeplinirii vreunui act ce ar fi intrat in sfera atributiilor sale de serviciu.

Concluzionand, Inalta Curte constata ca faptele expuse in actul de sesizare si retinute in sarcina inculpatului M. nu exista, astfel ca achitarea inculpatului de catre instanta de fond este legala si temeinica”.

10 februarie 2019

 

Sursa: www.luju.ro

Leave a Response