Mihai Mateescu, primarul din Baile Govora, vrea sa se calugareasca la o manastire din Valcea?!

joi, 3 septembrie 2020

Pe surse am aflat ca, satul de viata lumeasca si de campania electorala, primarul orasului Baile Govora, Mihai Mateescu, ar vrea sa imbratiseze, la finalul actualului mandat, viata spirituala. Mai precis, Mateescu, tatal magistratului Bogdan Mateescu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, ar intentiona sa intre calugar la o manastire din judetul Valcea. Vom reveni cu amanunte!

In trecutul monahal, a mai existat un primar, care s-a calugarit:

Arsenie Papacioc a fost primar Arsenie Papacioc (1914 - 2011) a fost stareţ al Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol şi este condiderat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei. A activat, însă, în Mişcarea Legionară, de la vârsta de 18 ani, fiind condamnat la închisoare atât în timpul regimului mareşalului Ion Antonescu, cât şi în anii de comunism. Călugărul a stat peste un deceniu în temniţe, în anii 1940 - 1960. A fost graţiat în 1964 şi eliberat din Aiud, după ce în 1958 fusese condamnat la 20 de ani de muncă silnică. Arsenie Papacioc nu a fost doar duhovnic, ci şi şef de plasă (conducător legionar imediat subordonat şefului de judeţ) la Zărneşti şi primar al oraşului Zărneşti în anii 1940 - 1941. De asemenea, a lucrat ca maistru la fabrica de armament Malaxa, dar şi ca sculptor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe