Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului: Rugăciunea stăruitoare, cale spre apropierea de Dumnezeu

duminică, 10 februarie 2019

 

În Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei), 10 februarie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul arhiepiscopal „Buna-Vestire” din municipiul Râmnicu-Vâlcea.

Evanghelia Duminicii a 17-a după Rusalii (Sf. Ev. Matei 15, 21-28) reliefează chemarea la mântuire nu numai a poporului evreu, ci a tuturor neamurilor, precum este cazul femeii cananeence.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a evidențiat puterea credinței și rugăciunii stăruitoare ale acestei femei cananeence, datorită cărora Mântuitorul Hristos i-a vindecat fiica.

„Învățăm din istorisirea acestei minuni pe care a făcut-o Mântuitorul, în părțile Tirului și ale Sidonului, cât de important este să avem rugăciune stăruitoare. Și noi, de multe ori, ne rugăm lui Dumnezeu și vedem că Dumnezeu nu răspunde întotdeauna cererilor noastre, însă Dumnezeu veghează asupra fiecăruia din noi. Pentru Dumnezeu fiecare dintre noi este important, deoarece purtăm chipul Său. Prin întreita afundare în apa botezului, în numele Sfintei Treimi, noi am devenit fii ai lui Dumnezeu și membrii ai Bisericii pe care El a întemeiat-o cu scump Sângele Său. De aceea, trebuie să luăm seama și să îi botezăm pe copiii noștri, pentru ca ei să nu se înstrăineze de Biserica lui Hristos, iar apoi să-i purtăm, ca părinți sau nași, în rugăciunile noastre către Dumnezeu, așa cum vedem că făcea femeia cananeeancă pentru fiica sa. Durerea fiicei sale devenise suferință de nesuportat pentru ea și astfel îi cere lui Dumnezeu să o miluiască”, a spus IPS Părinte Arhiepiscop Varsanufie.

Rugăciunea, a subliniat Chiriarhul Râmnicului, este cel mai scump lucru pe care îl poate împlini omul înaintea lui Dumnezeu în viața aceasta.

„Rugăciunea este singurul mod prin care noi, personal, putem să vorbim cu Dumnezeu, prin care putem simți prezența Lui, dar și ajutorul Acestuia. Cuvintele rugăciunilor, pe care le citim din cărțile de rugăciuni, Psaltire sau ascultând sfintele slujbe sunt foarte dulci, dar și pline de putere duhovnicească, pe când cuvintele noastre sunt foarte sărace, lipsite de tăria Duhului Sfânt, sub inspirația Căruia le-au alcătuit Sfinții Părinți. De fiecare dată când deschidem o carte de rugăciuni, vedem cât de înțelepte sunt aceste cuvinte și câtă liniște sufletească ne aduc. Sunt copii, tineri care învață că nu există Dumnezeu și le spun învățătorii lor că pe Dumnezeu nu L-a văzut nimeni vreodată. Dar, oare, durerea pe care o simți o poate vedea cineva? Deci, durerea o vezi, pentru că o simți, pentru că știi că există și are urmări asupra trupului. Așa și Dumnezeu Se manifestă prin diferite lucrări, iar când cerem ajutorul Lui, Dumnezeu nu rămâne nepăsător. Astfel, când ne îndreptăm spre Dumnezeu și Îl căutăm, El vine în întâmpinarea noastră. Spun dumnezeieștii Părinți că atunci când noi facem un pas, Dumnezeu face doi pași către noi, iar pe Dumnezeu Îl găsim mai ales în casa Sa, adică Biserica”.

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Arhiepscop Varsanufie a săvârșit un Trisaghion la mormântul părintelui Paul Octavian Stănciulescu (1 aprilie 1976 – 11 ianuarie 2013), slujitor la această biserică, unde a și binecuvântat noua cruce care a fost așezată la căpătâiul părintelui Paul.

„Părintele Paul Octavian s-a jerfit pe sine ca o lumânare pentru toți cei care pășeau pragul acestei biserici și care căutau un cuvânt sau un sfat bun, pentru tineri și bătrâni, care doreau să-și mărturisească păcatele, pentru toți cei care au avut loc în inima lui, iar în inima lui au fost toți cei care îl căutau”, a spus Părintele Arhiepiscop Varsanufie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe