Primarul Nicolae Sărdărescu a alocat 900.000 euro pentru modernizarea zonei centrale pietonale din oraşul Horezu

duminică, 3 februarie 2019

 

În urma propunerii primarului Nicolae Sărdărescu, Consiliul Local al oraşului Horezu a aprobat la finele anului trecut documentaţia tehnico-economică, respectiv studiul de fezabilitate, pentru proiectul „Reabilitarea, modernizarea şi extinderea zonei centrale pietonale, a spaţiului verde şi a trotuarelor în staţiunea turistică Horezu, judeţul Vâlcea”, la valoarea de circa 900.000 euro. Proiectul cuprinde străzile: Tudor Vladimirescu, George Coşbuc, Constantin Brâncoveanu,. Nicolae Iorga, Unirii şi Independenţei. Primăria Horezu spune că obiectul îl constituie realizarea următoarelor avantaje sociale si economice: îmbunatatirea accesului turiştilor si localnicilor la obiectivele din zona si proprietati; ameliorarea in conformitate cu standardele in vigoare a condiţiilor de viata ale locuitorilor si ale activitatilor productive desfasurate in zona localitatilor si eliminarea stării de stres; îmbunatatirea accesibilitatii si mobilitatii populaţiei, bunurilor si serviciilor, care va stimula o dezvoltare economica durabila; crearea de noi locuri de munca. Amenajarea zonei studiate, va avea in impact deosebit de favorabil intrucat se vor realiza urmatoarele deziderate: realizarea unui confort sporit pentru pietoni; sporirea siguranţei circulaţiei; reducerea semnificativa a poluării mediului prin reducerea noxelor si a zgomotului; amenajarea ornamentala a zonei cu spatii verzi care va conduce pe langa aspecte de ordin estetic, la aspecte benefice pentru mediu. În zona Clubului Pensionarilor, se va amenaja zona de recreere, zona cu gradene, zona proiecţie, zona recreere, spaţiu verde, pergole si jardiniere. Prin Hotărârea nr. 63/2018, Consiliul Local al oraşului Horezu a aprobat investiţia „Înfiinţarea Centrului de dezvoltare a activităţilor sociale şi socio-medicale în satul Romanii de Sus, Cătunul Sălişte Oraşul Horezu Judeţul Vâlcea”, la valoarea de 115.000 euro. Proiectul va presupune înfiinţarea unui centru de dezvoltare a activităților socio-medicale și are ca obiect achiziţii simple si lucrări de constructii montaj specifice, in concordanta cu Ghidul Solicitantului conform indicatorilor tehnico-economici din Memoriului Justificativ. Investiţia propusă este necesară, sustenabilă şi oportună pentru dezvoltarea comunităţii locale şi certifică prin prezenta hotărâre potenţialul economic, oportunitatea şi necesitatea socio-economică a proiectului cu titlul menţionat. Consiliul Local al Oraşului Horezu atestă faptul că investiţia va fi prevăzută în bugetul local pentru toată perioada de realizare, implementare şi monitorizare a investiţiilor sau proiectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe