ARHIEPISCOPIA RÂMNICULUI: PARASTAS PENTRU VOIEVODUL MIRCEA CEL BĂTRÂN LA MĂNĂSTIREA COZIA

miercuri, 30 ianuarie 2019

În ziua de 31 ianuarie se împlinesc 601 de ani de la trecerea la cele veșnice a Voievodului Mircea cel Bătrân, Voievod al Țării Românești și ctitor al Mănăstirii Cozia.

Mărturia sa spirituală și strădania recunoscută în întreaga lume de a crea relații apropiate între creștinii din diferite state europene, a fost vădită și în lucrarea ctitoricească dar și prin dorința de a fi înmormântat în pronaosul Mănăstirii Cozia pe care, și în felul acesta, a apărat-o peste veacuri. De aceea, Biserica a rânduit să fie pomenit la Sfânta Liturghie în rândul ctitorilor și să fie săvârșite slujbe de pomenire la momentele comemorative.

Programul manifestărilor duhovnicești-culturale din ziua de joi, 31 ianuarie, este următorul:

- ora 10.00 - Slujba Parastasului în Biserica Sfânta Treime a Mănăstirii Cozia;

- ora 10.45 - Concert de muzică susținut de către Corul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea;

- Lansarea volumului Mircea cel Bătrân, apărător al dreptei credințe și ctitor de lăcașuri sfinte, apărut la Editura Praxis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe