|luni, aprilie 22, 2019
  • Follow Us!

Deputat Daniela Oteşanu: „Părinţii care adoptă copii beneficiază de un concediu de acomodare şi de o indemnizaţie lunară” 

Otesanu-e1488991203962-300x200

 

Deputatul PSD Daniela Oteşanu informează despre faptul că persoanele care adoptă copii, pot beneficia de un „concediu de acomodare” şi de o îndemnizaţie lunară. „Este o hotărâre de guvern care vine să sprijine integrarea în familie a copiilor instituţionalizaţi, să stimuleze adopţiile şi evident să creăm o societate sănătoasă. Persoanele care adoptă beneficiază de o serie de beneficii. Printre acestea, se numără concediul de acomodare și indemnizația de acomodare. În concret, e vorba de o perioadă de maximum un an în care salariații, precum și persoanele care obțin venituri din activități independente sau agricole, pot să beneficieze de astfel de facilități”, spune parlamentarul vâlcean.

Conform Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, persoana care adoptă un copil poate beneficia de concediul de acomodare și de o indemnizație lunară. Dacă e vorba de o adopție de către o familie, oricare din cei doi soți poate obține aceste beneficii. După cum spuneam mai sus, aceste beneficii nu sunt limitate doar cu privire la salariați, ci le sunt garantate și celor care realizează venituri din activități independente sau agricole. Concediul de acomodare poate fi obținut pentru cel mult un an, urmând ca acesta să fie obținut în urma unei cereri a persoanei adoptatoare sau care urmează să adopte. La cerere, se va anexa documentul care atestă mutarea copilului la adoptator, certificatul de grefă în baza căruia se execută hotărârea judecătorească de încredinţare și dovada intrării efective în concediu sau a suspendării activităţii.

De asemenea, perioada concediului de acomodare este considerată vechime în muncă, în serviciu și în specialitate. În plus, perioada de concediu va fi asimilată și stagiului de cotizare pentru obţinerea indemnizaţiilor pentru concediile medicale, pentru obţinerea pensiei, a şomajului şi a concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Pentru calcularea indemnizației de acomodare, se ține cont de indicatorul social de referință (ISR), indemnizația de acomodare având o valoare de 3,4 ISR. Valoarea unei astfel de unități fiind de 500 de lei, indemnizația, astfel, fiind 1.700 de lei.

Daniela Oteşanu, deputat PSD

Leave a Response