|miercuri, iunie 19, 2019
  • Follow Us!

Primarul din Stroeşti, Toma Ciolacu, a finalizat investiţia la staţia de pompare şi alimentare cu apă din satul Dianu 

Ciolacu-Stroesti-800x445

 

La sfârşitul anului trecut, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, a finalizat obiectivul de investiţii la staţia de pompare şi alimentare cu apă din satul Dianu: „Proiectul s-a realizat cu fonduri alocate de la Ministerul Dezvoltării. Satul Dianu rămăsese singurul sat din localitate care nu avea un sistem de alimentare cu apă performant. Cu această ultimă investiţie, toată lumea din comuna Stroeşti beneficiază acum de apă curentă. Spun acest lucru fiindcă nu s-au racordat toate gospodăriile la sistemul de apă, dar, în viitor, cu siguranţă,toate gospodăriile vor avea apă la robinet”. Pentru anul 2019, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, va accesa fonduri prin Grupul de Acțiune Locală și va face un centru civic modern. Peste 300 de metri de trotuar, pe ambele părți ale străzii din centrul civic al comunei Stroești erau în curs de amenajare încă din luna octombrie 2018. Tot în luna octombrie, primarul comunei Stroeşti a lucrat la documentaţia aferentă proiectelor pentru remedierea a două poduri afectate de calamităţi, în urma ploilor abundente din vara anului 2018. În luna august anul trecut, Guvernul a alocat, de urgenţă, pentru localitatea Stroeşti 6 miliarde de lei vechi pentru refacerea punţii pietonale din punctul Motoeşti – sat Obroceşti şi reabilitarea podului peste pârâul Cerna, în punctul Măgura – sat Cireşu: „Am primit 600.000 RON pentru situaţii de urgenţă, din care 350.000 lei pentru execuţia de lucrări la puntea pietonală peste pârâul Aninoasa, în punctul Motoeşti din satul Obroceşti, şi încă 250.000 de lei pentru lucrări de punere în siguranţă a podului peste pârâul Cerna, în punctul Măgura, din satul Cireşu. Am mai avut o solicitare de finanţare pentru încă un proiect, o alunecare de teren din satul Dianu”. Tot în luna august, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, a finalizat lucrările de asfaltare la proiectul din programul PNDL 2 denumit „Asfaltare ulițe în comuna Stroești, județul Vâlcea” (în valoare de 500.000 euro). Firma lider al asocierii care a executat lucrarea a fost As Trans. În proiect au fost prevăzute uliţele din satele Stroeşti, Cireşu, Dianu, Pojogi-Cerna şi Obroceşti. În comuna Stroeşti, există trei cămine culturale în trei sate – Pojogi, Stroești și Cireșu -, cămine care sunt într-o stare avansată de degradare şi, de aceea, primarul comunei Stroeşti a găsit o posibilitate prin care să poată accesa fonduri europene pentru reabilitarea şi modernizarea acestora.

Leave a Response