|miercuri, iunie 26, 2019
  • Follow Us!

APAVIL SA cauta incasatori cititori pentru Serviciul Clienţi 

angajam anunt locuri munca

APAVIL SA – ANUNŢ

privind scoaterea la concurs a următoarelor posturi:

 

Încasator cititor – 3 posturi în cadrul Serviciului Clienţi, zonele:

  • 1 post – Călimăneşti;
  • 1 post – Dragăsani;
  • 1 post – Olăneşti ( zona Păuşeti Măglaşi ).

Pentru a participa la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

Condiţii generale

  1. Să dețină cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  2. Să cunoască limba română, scris și vorbit;
  3. Să îndeplinească vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  4. Să dețină capacitate deplină de exercițiu;
  5. Să dețină o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  6. Să îndeplinească condiţiile de studii sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  7. Candidații trebuie să aibă domiciliu stabil în localitățile respective sau în localitățile situate pe o rază de 10 km.;

 

Condiţii specifice

  • Studii medii – liceu, cu diplomă de bacalaureat;
  • Vârsta – peste 21 ani;
  • Aptitudini şi deprinderi necesare: de calcul, lucrul practic cu numerar, de comunicare cu clienţii;
  • Cunoştinţe – cadru legislativ, conform Bibliografie.

Descrierea activităţii

  • Presupune deplasarea la domiciliul clienţilor în vederea citirii contoarelor de apă, pentru care poate fi necesară ridicarea capacelor metalice sau coborârea în interiorul căminelor pentru efectuarea citirii indexului;
  • Distribuie şi încasează contravaloarea facturilor serviciilor furnizate de la clienți, centralizează zilnic încasările şi le depune în casierie sau la bancă.

Dosarul de Concurs trebuie să contină următoarele documente:

  1. cerere de înscriere în concurs adresată Directorului General;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care atestă nivelul studiilor;
  4. cazierul judiciar;
  5. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului, de către medicul de familie al candidatului sau de unitățile sanitare abilitate. Adeverința trebuie să conțină, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății;
  6. curriculum vitae, model European;
  7. recomandare de la ultimul loc de muncă.

Actele prevăzute vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

            Desfăsurarea concursului

            Concursul se va desfășura în trei etape succesive, după cum urmează:

  • selecția dosarelor de înscriere va avea loc în data de 29.01.2019 ora 1200;
  • proba scrisă va avea loc în data de 04.02.2019 ora 0900;
  • interviul va avea loc în data de 06.02.2019 ora 0900;

Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii admişi la proba precedentă.

Data limită până la care candidaţii vor depune actele pentru dosarul de concurs este  28.01.2019,  ora1500, la sediul APAVIL SA, Rm.Vâlcea, str. Carol I, nr.3-5.

Concursul constă în  probă scrisă şi interviu şi se vor desfăsura în data de 04.02.2019, respectiv 06.02.2019, conform calendarului concursului.

            Bibliografie

  1. Regulamentul operaţiunilor de casă aprobat prin Decretul 209/1976;
  2. Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată;
  3. Ordinul nr. 2634/2015 privind documentele financiar contabile;
  4. Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, republicată.

 

Calendarul concursului:

28.01.2019 ora 1500 termenul limită pentru depunerea dosarelor de concurs de către candidați
29.01.2019 ora 1200 selecția dosarelor de concurs și afișarea rezultatelor selecției dosarelor
30.01.2019 ora 1500 termenul limită pentru depunerea contestațiilor privind selecția dosarelor
31.01.2019 ora 1200 soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor acestora
04.02.2019 ora 0900 proba scrisă
05.02.2019 ora 1200 afișarea rezultatelor probei scrise
06.02.2019 ora 0900 proba interviu
07.02.2019 ora 1400 afișarea rezultatelor probei interviu
08.02.2019 ora 1400 termenul limită pentru depunerea contestațiilor
11.02.2019 ora 1300 soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale la sediul APAVIL și pe site-ul www.apavil.ro

Informații suplimentare la Serviciul Resurse Umane, telefon 0250/739580, interior 22.

Program de lucru: luni-joi, între orele 0800 – 1630 vineri, între orele 0800 – 1400.

 

Leave a Response