VICTORIE URIAŞĂ A STATULUI DE DREPT. CCR DECLARĂ PROTOCOALELE SECRETE NECONSTITUŢIONALE. CUTREMUR ÎN INSTANŢE

miercuri, 16 ianuarie 2019
dana girbovan
Judecătoarea Dana Gîrbovan s-a DEZLĂNȚUIT, după decizia CCR pe protocoale: 'E un fapt de o gravitate FĂRĂ PRECEDENT'
Dana Gîrbovan, președintele UNJR, spune că decizia CCR privind protocoalele constată un grav conflict între puterile statului, având în vedere că încalcă drepturile cetățenilor și din comunicatul Curții rezultă că protocoalele au știrbit competențele instanțelor în înfăptuirea justiției.

Potrivit președintelui UNJR, prin protocoale au fost completate sau modificate în norme de procedura penală, acordând competențe SRI unde legea îi interzicea, „fără că nici măcar judecătorii să aibă cunoștință de conținutul acestora”.

Potrivit judecătorului, decizia Curții Constituționale nu rezolvă toate problemele legate de emiterea de acte secrete care au vizat administrarea și/sau înfăptuirea justiției. În acest sens, a menționat deciziile CSAT, pe care s-au fundamentat protocoale, care sunt în continuare clasificate sau nepublicate.

”Decizia Curtii Constitutionale de azi, 16 ianuarie 2019, prin care a admis ca protocoalele secrete dintre SRI si Ministerul Public au incalcat Constitutia si separatia puterilor in stat, constata unul din cele mai grave conflicte dintre puterile statului, gravitatea fiind data atat de intinderea in timp a acestui conflict – din 2009 in prezent – cat si de consecintele negative ale acestuia asupra infaptuirii justitiei, cu incalcarea samavolnica a drepturilor fundamentale ale cetatenilor.

O analiza completa a efectelor deciziei CCR va putea fi facuta abia dupa ce Curtea va publica considerentele acesteia.

Pana atunci insa, din comunicatul Curtii rezulta un fapt de o gravitate fara precedent: incheierea protocoalelor secrete intre Ministerul Public si SRI au stirbit competentele Inaltei Curti de Casatie si Justitiei si ale instantelor judecatoresti in indeplinirea rolului lor constitutional de infaptuire a justitiei.

Prin aceste protocoale au fost completate sau modificate in secret norme de procedura penala, acordand competente SRI acolo unde legea ii interzicea, fara ca nici macar judecatorii sa aiba cunostinta de continutul acestora.

Curtea Constitutionala reda puterii judecatoresti atributul constitutional de a decide cu privire la efectele concrete ale acestora, aratand ca instantele "vor verifica, in cauzele pendinte, in ce masura s-a produs o incalcare a dispozitiilor referitoare la competenta materiala si dupa calitatea persoanei a organului de urmarire penala si vor dispune masurile legale corespunzatoare".

Orice persoana care intelege in substanta sa importanta puterii judecatoresti intr-un stat de drept – si nu le rezuma la slogane si discursuri sterile – intelege si gravitatea exceptionala a faptului ca, in Romania, au fost institutii care s-au situat mai presus de lege si Constitutie, aducand prin aceasta atingere rolului instantelor judecatoresti in infaptuirea justitiei.

Semnatarii acestor protocoale trebuie sa-si asume raspunderea pentru consecintele acestora.

Tot foarte grav este faptul ca SRI a actionat in tot acest rastimp in afara unui control parlamentar real, fapt ce in sine constituie o amenintare foarte serioasa la adresa democratiei din Romania.

"As with all oversight, it should be remembered that while the oversight body must have sufficient powers on paper, it is how it exercises these powers in practice which is important" a subliniat Comisia de la Venetia in Opinia 719/2013 privind controlul democratic asupra serviciilor de informatii.

De cativa ani UNJR a aratat, in mod repetat, ca protocoalele secrete incheiate intre SRI si diferitele institutii din sistemul judiciar "au fost adevarate bombe puse la temelia statului de drept".

MEDEL, o asociatie profesionala a judecatorilor si procurorilor europeni, a condamnat de asemenea, in repetate randuri, incheierea de protocoale secrete intre institutiile din cadrul autoritatii judecatoresti si SRI, ce submineaza statul de drept, democratia, independenta sistemului judiciar si dreptul la un proces echitabil, incalcand astfel drepturile fundamentale ale romanilor protejate de Constitutie si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Aceasta decizie a Curtii Constitutionale nu rezolva insa toate problemele legate de emiterea de acte secrete care au vizat administrarea si/sau infaptuirea justitiei.

Deciziile CSAT, pe care s-au fundamentat aceste protocoale, de exemplu, sunt in continuare clasificate sau nepublicate, motiv pentru care vom continua eforturile in vederea publicarii tuturor acestor acte secrete care au afectat independenta, administrarea si infaptuirea justitiei.”, e mesajul judecătoarei Dana Gîrbovan.

Sursa: https://www.stiripesurse.ro/judecatoarea-dana-girbovan-s-a-dezlan-uit-dupa-decizia-ccr-pe-protocoale-e-un-fapt-de-o-gravitate_1318395.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe