Presedintele Constantin Radulescu a inaugurat Grădiniţa Barcanele, reabilitata cu fonduri guvernanentale

marți, 15 ianuarie 2019

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a răspuns invitaţiei primarului comunei Păuşeşti, Cătălin Avan, şi a participat astăzi, 14 ianuarie 2019, la inaugurarea lucrărilor de reabilitare a Grădiniţei Barcanele, investiţie în valoare de aproximativ 640 mii lei (6,4 miliarde lei vechi), finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II.

„Particip cu multă bucurie la acest eveniment, deosebit de important pentru comunitatea locală, care de astăzi beneficiază de o grădiniţă modernă, dotată cu tot ce este necesar pentru desfăşurarea activităţii de educare a preşcolarilor din satul Barcanele şi mă bucur că această clădire, edificată în anul 1952 şi reabilitată ultima oară în anul 1976, a primit o nouă înfăţişare prin investiţia pe care o inaugurăm şi a cărei finanţare a fost asigurată de Guvernul României, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II. Este o dovadă a preocupării noastre pentru asigurarea condiţiilor optime formării şi educării tinerei generaţii, dar şi pentru dezvoltarea comunităţilor locale. De altfel, prin PNDL II, pentru Comuna Păuşeşti Otăsău, au fost alocate fonduri guvernamentale şi pentru Şcoala Gimnazială Păuşeşti-Otăsău, de peste 4,7 miliarde lei vechi, dar şi pentru Drumul Comunal 126 Păuşeşti - Băile Govora, ale cărui lucrări de reabilitare se ridică la peste 10 miliarde lei vechi. Evident că, pentru obţinerea acestor fonduri, trebuie felicitat şi domnul primar Cătălin Avan, care s-a preocupat ca documentaţiile proiectelor să îndeplinească toate cerinţele legale, astfel încât astăzi să ne putem bucura de această investiţie”. Constantin Rădulescu, Preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea.

FB_IMG_1547506030331

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe