S-au bătut cu topoare la un restaurant din Vâlcea! Șapte petrecăreți au ajuns la spital

luni, 14 ianuarie 2019

Şapte persoane au ajuns, luni, la Spitalului Judeţean de Urgenţă din Vâlcea, după ce mai mulți petrecăreți, care au participat la un botez, s-au luat la bătaie și au folosit topoare. Conflictul ar fi început de darul primit la botez.

În urma bătăii dintre mai multe persoane, la un restaurant din Râmnicu Vâlcea, șapte petrecăreți au ajuns la spital, unul dintre ei fiind lovit cu toporul în cap.

BOMBA! Vladimir Draghia, CONCEDIAT de la Kanal D. Ce se intampla la turci e IREAL!
”Au fost șapte victime. S-au bătut între ei. Unul a fost mai grav, cu o secțiune de tendon, la mână, a fost trimis la Craiova, la Chirurgie Plastică, trei dintre ei cu traumatisme craniene, dintre care unul care a fost lovit cu toporul în cap, are o fractură parietală, a mers și el acasă după consult, iar restul cu leziuni superficiale, cu contuzii și cu plăgi contuze superficiale, care au fost trimiși acasă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Radu Bododea, director medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.

Pentru aplanarea scandalului, angajații restaurantului unde a avut loc botezul au cerut ajutorul polițiștilor. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că totul ar fi început de la sumele oferite în plic de unii dintre cei care au fost invitați la botez.

„Poliţiştii au fost sesizaţi, în dimineaţa zilei de 14 ianuarie, de două persoane, angajaţi ai unui restaurant din Râmnicu Vâlcea, cu privire la faptul că în localul respectiv, în timpul unei petreceri de botez, a izbucnit un conflict spontan între mai mulţi meseni. Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea, ai Serviciului de Acţiuni Speciale şi jandarmii au intervenit la faţa locului, conflictul fiind aplanat. Din primele date, se pare că cele şapte persoane implicate se cunoşteau între ele, iar conflictul a pornit de la stabilirea darului”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Sandra Bălteanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe