Sparle si soparle, 10.01.2019

miercuri, 9 ianuarie 2019
  • Zilele trecute, preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretele privind eliberarea din funcțiile de judecător la Tribunalul Vâlcea a doamnelor Alina Tudosie şi Dorina Mărăscu - pensionare. Tot şeful statului a mai semnat la sfârşitul anului trecut decretul privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, delegată în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Pitești a doamnei Carmen Mihaela Vameșu - pensionare, la data de 1 ianuarie 2019. La data de 11 octombrie 2018, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat pensionarea lui Carmen Mihaela Vameşu, procuror şi fost prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

 

  • Electoratul liberal (atât cât mai este!) trebuie să cunoască „activitatea” celor 4 consilieri locali PNL, care, în şedinţa Consiliului Local de la sfârşitul anului trecut, s-a opus propunerii de aplicare a unor impozite majorate cu 250% la 4 proprietari care şi-au lăsat propriile clădiri... în paragină. Adică, cei patru consilieri liberali - Grigore Crăciunescu, Dumitru Vîlcu, Mircea Poenaru şi Constantin Băzăvan - nu vor aplicarea de către CL a unor măsuri coercitive la unii proprietari care şi-au lăsat clădirile de izbelişte (unele dintre monumente istorice aflate în centrul Râmnicului) şi nu investesc nici un leu în conservarea sau restaurarea respectivelor imobile. Deja, primarul Mircia Gutău a anunţat că vor mai urma şi alţi proprietari care vor fi „amendaţi” cu impozite de 250%, mai ales că a fost pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre de CL privind modificarea şi completarea regulamentului privind stabilirea condiţiilor de impunere a supraimpozitării pe clădirile şi terenurile neîngrijite din intravilanul municipiului.

 

  • În noaptea de luni spre marţi, polul frigului din România a fost în nordul judeţului Vâlcea. Marți dimineața cel mai frig a fost la Obârșia Lotrului (Voineasa), -24 de grade, la Sibiu au fost -23, iar la Târgu Lăpuș au fost -22. Și pe 5 ianuarie 2019, au fost -24 de grade, tot la Obârșia Lotrului. Cele mai mari temperaturi din acest an au fost pe 2 ianuarie, când s-au înregistrat la Bacău, Calafat și Tg Ocna.

 

  • Un sut in fund, un pas inainte! Dupa ce a fost tras pe linie moarta, din punct de vedere politic, de Buican, tanarul Bogdan Pistol s-a implicat suta la suta intr-o afacere. Pas cu pas, Pistol a reusit sa construiasca de la zero un business de succes! Il felicitam sincer pentru tenacitate, ambitie, profesionalism si seriozitate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe