Colinde și daruri oferite de preoți și de credincioși la Spitalul Județean Vâlcea: Colindul sfânt și bun

miercuri, 26 decembrie 2018

În ajunul praznicului Nașterii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, preoți și credincioși vâlceni au colindat și au oferit daruri bolnavilor, aparținătorilor acestora și personalului medical din Spitalul Județean Vâlcea.

La eveniment au participat Părintele Protoiereu Nicolae Proteasa împreună cu preoți și credincioși de la parohiile din Protopopiatul Râmnicu-Vâlcea, membrii Asociației Sfântul Valentin din Arhiepiscopia Râmnicului și preoții de la capela Spitalului Județean.

Părintele Protoiereu a transmis binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie pentru toți fiii duhovnicești ai Înaltpreasfinției Sale, descoperind totodată modurile în care iubirea milostivă a lui Dumnezeu se împărtășește bolnavilor prin rugăciunea Bisericii și lucrarea jertfelnică a medicilor, precum și datoria preoților și a credincioșilor de a fi solidari cu cei aflați în suferință.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe