Presedinta OFL Ramnicu Valcea, Irina Argesanu: Campania „PNL Dăruiește” continuă

miercuri, 19 decembrie 2018

Partidul Naţional Liberal
OFL Râmnicu Vâlcea

Informare de presă -
(19.12.2018)

Inițiativă a femeilor liberale din Râmnic și promovată pentru prima dată în urmă cu exact un an, campania „PNL Dăruiește” continuă.
Pentru a marca apropierea Sfintei Sărbători a Crăciunului, Organizația Femeilor Liberale din Râmnicu Vâlcea a desfășurat în data de 18 decembrie o nouă acțiune caritabilă semnificativă. În sensul acesta, Președinta Irina Argeșanu și colegele sale liberale din conducerea Biroului Politic al OFL Rm. Vâlcea au avut în atenție două familii monoparentale, prima fiind formată din tată ce are în grijă un fiu de 12 ani, ei locuind într-o rulotă fără utilități și a doua familie formată din tată și doua fiice ce au vârsta de 6, respectiv 7 ani. Aceste familii au primit în dar îmbrăcăminte specifică sezonului de iarnă și alimente pentru o perioadă de cel puțin o lună de zile.
OFL Rm. Vâlcea este la a cincea acțiune de acest gen, ultima desfășurându-se chiar la începutul acestei luni
„ În principal, scopul acțiunilor noastre caritabile este acela de a face o bucurie oamenilor aflați în situații dificile și delicate, mai cu seamă copiilor din asemenea familii, dar mai urmărim și atragerea atenției asupra existenței unui segment social defavorizat. Am vrea ca și alte persoane sau entități din societatea noastră să ne urmeze exemplul și atunci am putea considera că micile noastre fapte sunt împlinite. Aceste lucruri sunt esența spiritului Sărbătorilor ”, a declarat Irina Argeșanu, Președinta femeilor liberale.
OFL Râmnicu Vâlcea urează tuturor locuitorilor un Crăciun fericit și luminos alături de cei dragi !

Dep. Comunicare OFL Rm. Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe