|joi, ianuarie 17, 2019
  • Follow Us!

Comisia Europeană cere României să recupereze de la Oltchim ajutoare de 335 milioane euro. Decizia nu afecteaza tranzactia cu Chimcomplex 

combinatul_oltchim_24158600

Comisia Europeană (CE) a decis că România trebuie să recupereze ajutoare în valoare de 335 de milioane de euro de la Oltchim, după privatizarea eșuată a acestei societăți petrochimice din septembrie 2012.

De asemenea, Comisia a concluzionat că, deoarece au achiziţionat activele în condiţiile pieţei, societăţile care le-au cumpărat nu au beneficiat de ajutoarele acordate anterior societăţii Oltchim. Aceasta înseamnă că răspunderea pentru rambursarea ajutoarelor îi revine Oltchim.

De-a lungul anilor, Oltchim a beneficiat de anularea unor datorii publice semnificative ca valoare. În urma investigaţiei am constatat că măsurile respective au conferit societăţii un avantaj economic neloial, încălcând normele UE privind ajutoarele de stat, avantaj pe care România trebuie să îl recupereze în prezent. În acelaşi timp, vânzarea majorităţii activelor Oltchim în condiţiile pieţei poate asigura un viitor durabil pentru activităţile economice ale societăţii, fără a fi nevoie de sprijin public suplimentar”, a declarat comisarul responsabil cu politica în domeniul concurenţei, Margrethe Vestager, potrivit Agerpres.

În aprilie 2016, Comisia a iniţiat o investigaţie aprofundată pentru a stabili dacă anumite măsuri luate de România în sprijinul societăţii Oltchim respectau normele UE privind ajutoarele de stat, în special: neexecutarea silită a datoriilor şi acumularea în continuare de sume datorate de Oltchim Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) din România după privatizarea eşuată a societăţii Oltchim din septembrie 2012; anularea de datorii în valoare de peste 300 de milioane euro de către AAAS şi de către diferite întreprinderi de stat şi continuarea furnizărilor, de către statul român şi de către întreprinderi de stat (CET Govora şi Salrom), către Oltchim fără plată, în ciuda deteriorării situaţiei financiare a societăţii.

Comisia a constatat că, în cazul de faţă, niciun creditor operând în economia de piaţă nu ar fi fost de acord să anuleze datoriile existente ale Oltchim sau să continue furnizările către această societate în condiţiile în care AAAS şi alţi creditori aflaţi în proprietatea statului au făcut-o în 2015. Prin urmare, măsurile de sprijin public constituie ajutor de stat în sensul normelor UE”, subliniază executivul comunitar.

Ulterior, Comisia a evaluat aceste măsuri în conformitate cu normele UE aplicabile privind ajutoarele de stat, şi anume Orientările din 2014 privind ajutoarele de stat pentru salvare şi restructurare. Orientările îi permit statului să intervină în sprijinul unei întreprinderi aflate în dificultate financiară numai în condiţii specifice şi impun, în special, ca respectiva întreprindere să facă obiectul unui plan de restructurare solid, să contribuie la costurile aferente restructurării sale şi ca orice eventuale denaturări ale concurenţei să fie limitate.

În cazul de faţă, Comisiei nu i-a fost notificat niciun astfel de plan de restructurare. În plus, Comisia a constatat că nu a existat nicio contribuţie vizibilă din partea investitorilor la costurile de restructurare ale societăţii.

Comisia a concluzionat ca finanţarea publică acordată de România societăţii Oltchim, de aproximativ 335 de milioane euro plus dobânzi, este incompatibilă cu normele UE privind ajutoarele de stat şi trebuie să fie recuperată de România”, informează Comisia Europeană.

În ceea ce priveşte vânzarea activelor Oltchim, pentru a stabili dacă ajutoarele au fost transferate noilor proprietari în urma vânzării de active, Comisia a evaluat dacă exista continuitate economică între noul şi fostul proprietar. Comisia utilizează o serie de indicatori, cum ar fi obiectul tranzacţiei (activele, pasivele şi resursele umane transferate, vânzarea de pachete de active), momentul vânzării, preţul de vânzare ?i procesul de vânzare, precum şi identitatea cumpărătorului.

După iniţierea procedurii oficiale de către Comisie, autorităţile române au modificat însă condiţiile de vânzare a activelor Oltchim. În special, investitorilor interesaţi li s-a permis să liciteze pentru unul sau mai multe dintre cele nouă pachete de active, sporindu-se astfel probabilitatea vânzării şi a veniturilor astfel obţinute. Pe parcursul procedurii, diverşi investitori de pe piaţă şi-au manifestat interesul şi au achiziţionat majoritatea activelor Oltchim.

“Având în vedere condiţiile modificate ale procesului de vânzare a activelor societăţii Oltchim şi rezultatul acestuia, Comisia a concluzionat că societăţile care au cumpărat activele respective nu au beneficiat de ajutoarele anterioare acordate societăţii Oltchim şi, prin urmare, nu sunt ţinute să le ramburseze”, subliniază Comisia Europeană.

Recent, Oltchim Râmnicu Vâlcea a anunţat că a finalizat contractul de vânzare încheiat cu Chimcomplex Borzeşti încă de vineri, când a încasat integral preţul tranzacţiei, sâmbătă fiind făcut şi transferul dreptului de proprietate către noul patron.

Chimcomplex a cumpărat cu 127 de milioane de euro pachetele de active 1-5 şi parţial 7, din cele nouă în care a fost împărţit combinatul Oltchim pentru a fi scos la vânzare: pachetul Clorosodice, pachetul Oxoalcooli, pachetul PO/Polioli, pachetul Servicii pe Teren, pachetul Vagoane şi parţial pachetul VCM/PVC.

Activele includ: terenuri, clădiri, investiţii în curs de execuţie, drepturi de proprietate intelectuală şi alte bunuri mobile reprezentând în principal utilaje, echipamente, tehnologii şi orice alte bunuri similare necesare procesului de producţie.

Sursa: AGERPRES

Piperea atacă la CJ a UE decizia Bruxelles-ului privind Oltchim

Avocatul Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al Oltchim Râmnicu-Vâlcea, a declarat pentru Cotidianul că va ataca la Curtea de Justiție a Uniunii Europene decizia Comisiei Europene prin care se cere statului român să recupereze de la combinatul vâlcean datorii anulate în valoare de335 milioane de euro.
Conform unui comunicat, CE a constatat că, de la privatizarea eșuată a Oltchim, în septembrie 2012, acesta a beneficiat de ajutoare incompatibile.  „De-a lungul anilor, Oltchim a beneficiat de anularea unor datorii publice semnificative ca valoare. În urma investigației am constatat că măsurile respective au conferit societății un avantaj economic neloial, încălcând normele UE privind ajutoarele de stat, avantaj pe care România trebuie să îl recupereze în prezent. În același timp, vânzarea majorității activelor Oltchim în condițiile pieței poate asigura un viitor durabil pentru activitățile economice ale societății, fără a fi nevoie de sprijin public suplimentar”, a afirmat Margrethe Vestager, comisarul responsabil cu politica în domeniul concurenței. După ce procesul de privatizare a eșuat în 2012, la începutul lui 2013, combinatul a intrat în insolvență. Conform lui Piperea, ștergerea datoriilor în cadrul insolvenţei este o procedură care se aprobă prin hotărâre judecătorească și că măsura nu trebuie notificată sau avizată de Comisia Europeană dacă este aprobată în cadrul procedurii insolvenţei. „Acordarea de ajutoare de stat este o acțiune administrativă, nu este o decizie a instanței”, a spus Piperea.
Bruxelles-ul a invocat faptul că nu i-a fost notificat niciun plan de restructurare. În plus, Comisia a constatat că nu a existat nicio contribuție vizibilă din partea investitorilor la costurile de restructurare ale societății. Prin urmare, Comisia a concluzionat că finanțarea publică acordată de România societății Oltchim, de aproximativ 335 de milioane euro plus dobânzi, este incompatibilă cu normele UE privind ajutoarele de stat și trebuie să fie recuperată de România. De asemenea, a spus că niciun creditor operând în economia de piață nu ar fi fost de acord să anuleze datoriile existente ale Oltchim sau să continue furnizările către această societate în condițiile în care Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și alți creditori aflați în proprietatea statului au făcut-o în 2015.
Piperea susține că aceasta este o „prostie sinistră” pentru că toți creditorii privați ar fi fost interesați de reorganizarea societății nicidecum de faliment. „În cazul reorganizării, creditorii și-au recuperat banii, fapt ce nu s-ar fi întâmplat dacă Oltchim ar fi dat faliment. Falimentul ar fi însemnat disponibilizarea a 3.000 de angajați, precum și afectarea altor 20.000 de locuri de muncă de la alte companii. Cel mai grav, ar fi dispărut cheltuielile cu ecologizarea, de 400 milioane de euro. Cine le-ar fi plătit acești bani. Insolvența a salvat CET Govora și 60% din economia județului Vâlcea”, a declarat avocatul.
Gheorghe Piperea susține că Oltchim nu are de unde să dea suma respectivă pentru că a plătit toți banii către creditori, conform planului de reorganizare. Există un activ, platforma petrochimică Bradu, care se află în proces de vânzare. „Aș fi tare bucuros să iau 80 de milioane pe tot ce mai are acum Oltchim”, a afirmat Piperea. Acesta a ținut să precizeze că vânzarea a 60% din Oltchim către Chimcomplex, proces încheiat recent, nu va fi afectată. (www.cotidianul.ro)

Leave a Response