|joi, martie 21, 2019
  • Follow Us!

Percheziții domiciliare la persoane bănuite de infracțiuni la regimul armelor și munițiilor 

646x404

 

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciului de Acțiuni Speciale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești au efectuat la data de 12 decembrie a.c., trei percheziții domiciliare pe raza comunei Fârtățești, la persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor și braconaj cinegetic. Polițiștii au descins la locuințele a doi bărbați de 47 și 51 de ani, din Fârtățești, cercetați pentru săvârșirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, braconaj cinegetic şi contrabanda calificată. În fapt, în ultimele două luni cei doi ar fi întreprins acte de braconaj cinegetic în fondul de vânătoare al comunei Fârtățești, folosind diferite arme și muniții. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat pentru cercetări muniție, o arbaletă, o armă de vânătoare letală, confecționată în mod artizanal, 30 de trofee de cervide și 6,1 kg carne de vânat din specia mistreț. Au fost puse în executare două mandate de aducere, iar cercetările continuă urmând să fie dispuse măsuri prin intermediul unității de parchet.

Leave a Response