Primarul oraşului Băbeni, Bogdan Ştefan, a inaugurat Grădiniţa cu Program Normal - Valea Mare

joi, 13 decembrie 2018

Astăzi, 13 decembrie, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a răspuns invitaţiei primarului oraşului Băbeni, Bogdan Ştefan, de a participa la inaugurarea Grădiniţei cu Program Normal - Valea Mare, care va funcţiona în cadrul Şcolii Gimnaziale din satul Valea Mare, oraşul Băbeni.
Noua investiţie, în valoare de 1,1 milioane lei, va oferi comunităţii locale o grădiniţă nouă, cu trei săli de grupă, unde micii preşcolari se vor bucura de un mediu adecvat pentru dezvoltarea lor intelectuală.

„Mi-a făcut o deosebită plăcere să tai, împreună cu primarul Oraşului Băbeni, Bogdan Ştefan, şi directorul Şcolii Gimnaziale, doamna Mihaela Cherete, panglica inaugurală a acestei investiţii, care iată, le aduce copiilor de vârstă preşcolară o grădiniţă nouă şi frumoasă, în care să se bucure de confort şi de educaţia de care au nevoie. Bucuria mea de a inaugura o investiţie nouă în oraşul Băbeni, deosebit de utilă comunităţii locale, este dublată de cea a beneficiarilor ei, copiii care vor frecventa această grădiniţă. Îl felicit, cu sinceritate, pe domnul primar pentru implicarea sa în realizarea acestui obiectiv de investiţii şi îi urez mult succes în proiectele sale viitoare. Celor mici, le urez să crească frumos şi sănătoşi în noua lor grădiniţă şi să le aducă multe bucurii părinţilor şi educatorilor care contribuie la formarea lor.” - Constantin Rădulescu, Preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe