Ministrul Tineretului, vâlceanul Bogdan Matei, a prezentat prioritățile de lucru ale viitoarei președinții Române a Consiliului UE

luni, 10 decembrie 2018

 

Recent, ministrul tineretului și sportului Bogdan Matei a participat la lucrările Consiliului Educaţie, Tineret, Cultură, Sport, sub egida Președinției Austriece a Consiliului UE. În prima zi, ministrul a participat la un mic dejun informal cu discuții pe tema dialogului structurat, împreună cu reprezentanți ai sectorului de tineret european, comisarul Tibor Navracsics și delegații ale Bulgariei, Austriei, României și Finlandei. Bogdan Matei a fost prezent la lucrările Consiliului de Tineret care a avut pe agendă, printre altele, adoptarea abordării generale parțiale privind regulamentul pentru instituirea programului Corpul European de Solidaritate, adoptarea Rezoluției privind Strategia Uniunii Europene pentru Tineret 2019-2027 și adoptarea Concluziilor Consiliului privind activitățile pentru tineret în contextul problemelor legate de migrație și refugiați. Dezbaterea ministerială s-a concentrat apoi pe tema implementării Strategiei Uniunii Europene pentru tineret. De asemenea, ministrul Bogdan Matei a susținut în plen și prezentarea priorităților de lucru ale viitoarei Președinții Române a Consiliului UE. Iată și câteva dintre ideile principale pe care ministrul Bogdan Matei le-a susținut luni în fața plenului Consiliului EU de tineret de la Bruxelles. „Cetățenii europeni vor fi în centrul atenției Președinției române la Consiliul Uniunii Europene. Ambiția noastră este să avansăm și să finalizăm cât mai multe din dosarele legislative prioritare, cu scopul de a aduce rezultate tangibile pentru cetățenii UE. Un subiect pe care am dori să îl subliniem în mod deosebit și care necesită un nivel de ambiție ridicat din partea noastră a tuturor, se referă la viitorul Europei. Sperăm că Summit-ul de la Sibiu din 9 mai 2019 se va dovedi a fi un pas important în consolidarea proiectului european. Prioritățile Președinției noastre pot fi grupate în cadrul a 4 piloni de acțiune: Europa convergenței, Europa siguranței, Europa, actor global și Europa valorilor comune. Prima prioritate pe care o propunem în domeniul tineret se intitulează Acces egal la oportunități pentru tineri. Aici se încadrează cele mai importante dosare pe care le va gestiona Președinția română în domeniul tineret. Este vorba despre Corpul European de Solidaritate și Erasmus. În viziunea Președinției române, Uniunea Europeană trebuie să reprezinte un spațiu al oportunităților la care toți tinerii să aibă acces în mod egal și neîntârziat. Totodată, pe durata mandatului Președinției române vor debuta implementarea Strategiei Uniunii Europene pentru tineret care cuprinde, printre altele, și un nou Dialog al UE cu tinerii. În acest context, subliniem programul Delegat de tineret la UE prin intermediul căruia va fi facilitată participarea activă a 2 reprezentanți ai tinerilor din România la activități de promovare, dar și de exercitare a Președinției române în domeniul tineret. Prin urmare, principală temă propusă de Președinția română în domeniul tineret se referă la creșterea adaptabilității tinerilor la provocările viitorului muncii, în baza căreia vom propune de altfel un set de concluzii ale Consiliului”, a susținut Bogdan Matei în discursul său. Ministrul Tineretului și Sportului a avut o întrevedere și cu omologul său din Austria, ministrul Juliane Bogner Strauss, de la care va prelua mandatul pe domeniile de sport și tineret de la 1 ianuarie, când România va trece la Președinția Consiliului UE și a făcut un schimb simbolic de cadouri cu aceasta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe