|luni, mai 27, 2019
  • Follow Us!

Lucrările de extindere a canalizării, realizate în procent de 95% în Zătreni, anunţă primarul Constantin Liţoiu 

Litoiu Zatreni

 

În acest moment, primarul din Zătreni, Constantin Liţoiu, precizează că lucrările de extindere a canalizării sunt realizate în procent de 95%. La data de 6 martie 2018, primarul Constantin Liţoiu a semnat contractul la Ministerul Dezvoltării în vederea realizării proiectului finanţat prin PNDL „Extindere canalizare în satele Valea Văleni, Ciortești, Zătreni, Manicea și Butanu în comuna Zătreni”, în valoare de circa 25 miliarde de lei vechi. Deja, în luna februarie a avut loc recepția la obiectivele de investiții, respectiv 26 de km de extindere rețea de apă, iar pe data de 22 februarie 2018 a fost semnat contractul de execuţie lucrări de refacere drumuri calamitate pe 12,4 km, poduri și podețe. În vara anului trecut, Ministerul Dezvoltării Regionale a decis alocarea sumei de 30 miliarde de lei vechi pentru două proiecte prin PNDL 2, printre care şi „Anvelopare Școala Zătreni”. Drumurile distruse de calamități au fost reabilitate, iar drumul spre cătunul Boru, care face legătura cu localitatea Livezi, a fost pietruit în totalitate. În toamna acestui an, primarul Constantin Liţoiu a finalizat repararea a 11 km de drumuri care au fost distruse de calamități. Potrivit primarului din Zătreni se lucrează la elaborarea a două proiecte cu fonduri europene, pentru asfaltarea a 7,5 km de drumuri și pentru o grădiniță în curtea școlii. Edilul a mai declarat că nu a primit deloc bani pentru calamități, dar cu toate astea se pietruieşte DC 676A, drumul Boru, care face legătura cu localitatea Livezi. În vara acestui an, primarul din Zătreni, Constantin Liţoiu, anunţa că au fost modernizaţi și asfaltaţi 6,8 km de drumuri sătești, comuna având în prezent circa 20 km de drumuri asfaltate. În acest an, la Zătreni, a demarat reabilitarea mai multor drumuri de interes local care au fost asfaltate. Potrivit primarului Constantin Liţoiu, fondurile pentru această investiţie au fost alocate de Guvern pe situaţii de urgenţă. Extinderea rețelei de canalizare este, de asemenea, un pas foarte important, în materie de investiții publice pentru orice localitate din mediul rural, şi, de aceea, primarul din Zătreni, Constantin Liţoiu, promite că în 2-3 ani localitatea va avea rețea de canalizare în toate satele.

Leave a Response