Primarul Sorin Romcescu a recepţionat proiectul de amenajare spaţii verzi şi alei pietonale din faţa Casei de Cultură Slătioara

joi, 6 decembrie 2018

 

 

Încă de luna trecută, primarul comunei Slătioara, Sorin Romcescu, a realizat recepţia la proiectul de amenajare spaţii verzi şi alei pietonale din faţa Casei de Cultură „Dinu Săraru” şi s-a finalizat şi proiectul european privind dotarea Casei de Cultură: „Anul viitor, pe 7 septembrie 2019, când vom relua, după 10 ani de pauză, Ziua comunei, vom inaugura oficial şi Casa de Cultură. Până atunci însă, vom organiza evenimente culturale, dar probabil o inaugurare oficială va avea loc cu ocazia împlinirii a 511 ani de atestare documentară a localităţii Slătioara”. Se ştie că primarul Sorin Romcescu a obţinut finanţare prin PNDL 2 pentru construirea unui dispensar medical în satul Mogeşti, un proiect în valoare de circa 600.000 de euro. Astfel, noul spaţiu de dispensar construit din temelii va beneficia de o serie de dotări medicale de ultimă generaţie, cu aparatură performantă: „Centrul medical va fi dotat cu echipamente avansate, capabile să susţină servicii medicale echivalente cu cele din clinicile de la nivelul judeţului. Pe lângă toate acestea, dispensarul va fi prevăzut cu instalaţie de oxigen, cărucioare medicale pentru transportul pacienţilor, paturi multifuncţionale, truse medicale echipate conform cerinţelor legislaţiei în vigoare, inclusiv o plasmă medicală. Se va construi din temelii dispensarul şi se va dota cu aparatură de ultimă generaţie. Este o iniţiativă care va fi în beneficiul comunităţii din Slătioara, dar, cu siguranţă, şi al întregii zone”. Potrivit primarului Sorin Romcescu, la Slătioara, un proiect, cu fonduri europene, care a fost avizat, privește construirea unui teren de sport în satul Rugetu. Acesta se derulează prin Grupul de Acțiune Locală. În luna iunie, primarul comunei Slătioara, Sorin Romcescu, a semnat un contract de finanțare cu Ministerul Apelor și Pădurilor pentru construirea unei platforme comunale de depozitare şi gospodărire a gunoiului și pentru furnizarea de echipamente pentru colectarea și transportul acestuia: „Proiectul este deosebit de important pentru imaginea localității, scopul fiind curățenia gospodăriilor, a drumurilor, igiena fântânilor publice, în condițiile în care se execută colectarea și transporul la platformă a gunoiului de grajd de la toate gospodăriile și fermele existente. Comuna Slătioara este una tranzit, cu un început de agroturism și dorim să ne îmbunătățim imaginea. De aceea, am hotărât să înființăm această platformă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe