Primăria din Vaideeni a aprobat investiţia „Reabilitare şi modernizare drumuri de interes local” în sumă de 2,8 milioane euro

joi, 6 decembrie 2018

 

Prin Hotărârea nr. 55/2018, Consiliul Local al comunei Vaideeni a aprobat indicatorii tehnico-economici şi devizul general privind aprobarea necesităţii şi oportunităţii realizării investiţiei „Reabilitare şi modernizare drumuri de interes local, comuna Vaideeni, sat Vaideeni - Găbreni, spre Crucea de Piatră, Dealul Urşani, Padeş şi Floreşti” pentru obiectivele următoare: Găbreni, Lazuri. Ciocioi, Padeş, Hanci, Popeşti, Atârnaţi, Afânata, Băduleşti, Funduri, De la Roşianu, Priporu Roşu, Dispensarului, Nisipi, Tantilica şi Spre Tărtăreanu. S-a mai decis includerea în Programul Naţional de Dezvoltare Locală, a lucrărilor de modernizare şi reabilitare a drumurilor respective, precum şi valoarea totală de 13.067.539 lei (2,8 milioane de euro) cu TVA cu o contribuţie proprie în valoare de 637.679 lei cu TVA. Necesitatea realizării investiţiilor cuprinse în proiect rezultă din faptul că dezvoltarea economică-socială durabilă a spaţiului rural este condiţionată de îmbunătăţirea infrastructurii rurale şi în mod special a infrastructurii de social-culturală şi turistică. În perioada imediat următoare, Şcoala veche din Vaideeni va fi reabilitată în urma unui proiect cu fonduri europene, primăria semnând recent ordinul de începere al lucrărilor. Potrivit primarului din Vaideeni, Daniel Băluţă, în curând va semna contractul de finanţare pentru modernizarea Căminului Cultural din localitate, care se va realiza cu fonduri europene: „Avem investiţii importante, în valoare de aproximativ 4 milioane de euro, bani veniţi de la Guvern. Pe lângă proiectele prin PNDL-2 mai avem modernizarea şcolii vechi, un proiect iniţiat pe măsura 7.2 şi mai avem pe calamităţi, în urma inundaţiilor din 2014, un proiect de amenajare de gabioane. Proiectul are o valoare de aproximativ 400.000 de euro. Mai avem încă două investiţii în licitaţie, un drum finanţat încă din decembrie 2016, dar a durat destul de mult până s-au făcut expertizele şi proiectările. Şi mai există un proiect aprobat, la care am primit şi vizita în teren. Este vorba despre modernizarea Căminului Cultural de la Vaideeni. Totodată, am reuşit achiziţionarea unui utilaj, prin GAL Horezu”. Alte proiecte ale primarului din Vaideeni sunt: „Modernizare drumuri agricole de la Didelas Drumul Văilor, Culmea Zbierii, Valea Marginelii, Dunga Recii II şi Podul Obreji” 2.101.000 lei; „Modernizarea drumuri de interes local” 2.370.000 lei; „Modernizare drum Plaiului Nedeiului” 2.293.000 lei; „Înfiinţare şi dotare grădiniţă sat Vaideeni” 984.000 lei; etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe