|luni, decembrie 17, 2018
  • Follow Us!

Şofer beat, prins de poliţie pentru că mergea pe contrasens 

femeie-beata-volan

Duminică, 2 decembrie, ora 23.20, un echipaj al Serviciului Supraveghere, Fluidizare Trafic şi Intervenţie al Direcţiei Poliţiei Locale a Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea a observat pe strada Mihai Eminescu din municipiu un autoturism care se deplasa pe contrasens, după care s-a oprit şi a efectuat manevre de mers înapoi. Întrucât comportamentul conducătorului auto ridica suspiciuni, acesta a fost oprit şi legitimat, ocazie cu care s-a constatat că emana un miros puternic de alcool. În acest context, a fost cerut sprijinul echipajului mixt al Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului şi al Direcţiei Poliţiei Locale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul de alcool test, rezultând o alcoolemie de 0,71 miligrame alcool pur în aerul expirat, drept pentru care au fost întocmite documentele în vederea tragerii la răspundere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 336 N.C.P. ”conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”. Direcţia Poliţiei Locale a Primăriei municipiului evidenţiază din nou, cu această ocazie, buna colaborare pe care o are cu Poliţia Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Leave a Response