|marți, decembrie 11, 2018
  • Follow Us!

Pentru anul viitor, primarul din Stroeşti, Toma Ciolacu, îşi propune realizarea unui centru civic modern 

Ciolacu-Stroesti-800x445

Pentru anul 2019, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, va accesa fonduri prin Grupul de Acțiune Locală și va face un centru civic modern. Peste 300 de metri de trotuar, pe ambele părți ale străzii din centrul civic al comunei Stroești erau în curs de amenajare încă din luna octombrie. „Deocamdată s-au făcut rigole, alveole cu spațiu verde și trotuare care să deservească școala, dispensarul poliția, primărie, farmacia, absolut toate instituțiile din centrul comunei. Acum, se asfaltează cu bani de la bugetul local 1,5 kilometri din drumul comunal 131, Stroești – Obrocești, drum care deservește trei sate. Pe lângă acesta, vreau să mai asfaltez încă 1 km în satul Dianu, la intersecția cu DC 132, până la bazinul de apă, respectiv ulița Puiului și ulița Găneștilor. Am făcut studiile geo-topo și în funcţie de vreme vom demara și această investiție”, a spus primarul Toma Ciolacu. Încă din luna octombrie, primarul comunei Stroeşti a lucrat la documentaţia aferentă proiectelor pentru remedierea a două poduri afectate de calamităţi, în urma ploilor abundente din vara acestui an. În luna august Guvernul a alocat, de urgenţă, pentru localitatea Stroeşti 6 miliarde de lei vechi pentru refacerea punţii pietonale din punctul Motoeşti – sat Obroceşti şi reabilitarea podului peste pârâul Cerna, în punctul Măgura – sat Cireşu: „Am primit 600.000 RON pentru situaţii de urgenţă, din care 350.000 pentru execuţia de lucrări la puntea pietonală peste pârâul Aninoasa, în punctul Motoeşti din satul Obroceşti, şi încă 250.000 de lei pentru lucrări de punere în siguranţă a podului peste pârâul Cerna, în punctul Măgura, din satul Cireşu. Suntem la stadiul de proiectare, am făcut expertizele, vom face proiectul şi apoi vom începe lucrările. Am mai avut o solicitare de finanţare pentru încă un proiect, o alunecare de teren din satul Dianu”. Tot în luna august, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, a finalizat lucrările de asfaltare la proiectul din programul PNDL 2 denumit „Asfaltare ulițe în comuna Stroești, județul Vâlcea” (în valoare de 500.000 euro). Firma lider al asocierii care a executat lucrarea a fost As Trans. În proiect au fost prevăzute uliţele din satele Stroeşti, Cireşu, Dianu, Pojogi-Cerna şi Obroceşti. În comuna Stroeşti, există trei cămine culturale în trei sate – Pojogi, Stroești și Cireșu -, cămine care sunt într-o stare avansată de degradare şi, de aceea, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, a găsit o posibilitate prin care să poată accesa fonduri europene pentru reabilitarea şi modernizarea acestora. Până în anul 2020, primarul Toma Ciolacu are în vedere să asfalteze cel puţin 20 de km de drumuri comunale.

Leave a Response