|luni, decembrie 17, 2018
  • Follow Us!

CAS Valcea: Medicii diabetologi din Râmnicu Vâlcea nu au fost amendati! 22 de mii de vâlceni suferă de diabet 

doctor measuring blood sugar young men
Criza de forţă de muncă din România dă naştere unor situaţii absolut aberante! Astfel, diabetologii de la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea au fost amendaţi, pentru că au consultat mai mulţi pacienţi decât era prevăzut în contract. Asta în condiţiile în care sunt instituţia a scos posturi la concurs, dar acestea nu au fost ocupate – potrivit a1.ro/news

Iar doctorii nu au cum să-i lase pe bolnavi de izbelişte.  Problema a început încă din vară. În urma unui control, a reieşit că fiecare diabetolog de la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea consultă zilnic mai mulţi pacienţi decât cei 28 pe care îi prevede legea. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate i-a sancţionat pentru asta cu o amendă de 15 mii de lei.

O lipsă de personal care îi afectează acum, în primul rând, pe cei 22 de mii de vâlceni care suferă de diabet. Ei sunt nevoiţi să aştepte chiar şi luni în şir pentru o programare, în vreme ce medicii nu mai fac faţă numărului mare de pacienţi. Unii doctori au câteva zeci de bolnavi la uşă, încă de la primă oră a dimineţii.

Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, spun că, de fapt, sancţiunea aplicată Spitalului din Râmnicu Vâlcea este perfect legală. De asemenea, CAS arata ca: Nu e cazul sa se retina banii de la medici. NU e nici un fel de amenda, CAS a platit in plus in anumite luni anumite sume si dupa o anumita perioada am constatat acest lucru si am retinut banii acestia din factura lunii trecute. Medicii nu au de ce sa sufere, ei au adus bani mai multi la spital decat au salarii, mult mai multi…

Pentru ca situaţia să se rezolve, programul de lucru al diabetologilor se va prelungi. Asta înseamnă încă jumătate de normă pentru fiecare, de la 1 decembrie. Iar măsura prin care ar trebui să se micşoreze timpul de aşteptare al pacienţilor. Între timp, amenda de 15 mii de lei a fost contestată în instanţă de conducerea spitalului.

Leave a Response