|luni, decembrie 17, 2018
  • Follow Us!

Trei angajați de pe Platforma Chimică din Râmnicu Vâlcea au ajuns la spital, intoxicați cu glicol 

accident-uricani-ambulanta-adi-piclisan

Trei angajați de pe Platforma Chimică din Râmnicu Vâlcea au ajuns la spital, intoxicați cu glicol

Trei angajați ai unei societăți comerciale de pe Platforma Chimică din Râmnicu Vâlcea au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat, vineri seara, cu glicol. Unul dintre angajați nu era conștient în momentul în care a fost preluat de ambulanță, relatează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor ISU Vâlcea, prin 112 s-a semnalat faptul că la o societate comercială de pe Platforma Chimică din Râmnicu Vâlcea, în urma executării unor procese tehnologice de întreținere la o cisternă CF, a rezultat intoxicarea cu reziduri de substanță a trei salariați.

Reprezentanţilor ISU Vâlcea precizează că, din primele date, este vorba de glicol.

Două persoane conștiente au fost transportate de ambulanța societății, iar o cea de-a treia, care nu era conștientă, a fost preluată de un echipaj SAJ.

În zonă a fost trimisă o autospecială şi echipajul CBRN, pentru monitorizarea eventualelor implicaţii în afara amplasamentului, au precizat reprezentanţii ISU Vâlcea. Autospeciala de cercetare CBRN este destinată intervenției în cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice și radiologice și pentru decontaminarea personalului de intervenție și a celui afectat .

Leave a Response