Nereguli descoperite la Primăria Voineasa la investiția „Modernizarea rețelei de drumuri de interes local”

luni, 19 noiembrie 2018

 

În urma unui control al Curţii de Conturi la Primăria staţiunii Voineasa, s-a descoperit că, în anul 2016, la lucrarea de investiții „Modernizarea rețelei de drumuri de interes local în comuna Voineasa, județul Vâlcea”, au fost efectuate plăți din bugetul de stat în sumă de 5 mii lei, pentru lucrări facturate, dar neexecutate. Pentru plățile efectuate cu încălcarea prevederilor legale în timpul misiunii de audit au fost calculate accesorii în sumă totală de 1 mie lei. Tot la lucrarea de investiții „Modernizarea rețelei de drumuri de interes local în comuna Voineasa, județul Vâlcea”, au fost efectuate plăți din bugetul de stat în sumă de 8 mii lei, reprezentând ajustarea prețului contractului de lucrări cu încălcarea prevederilor legale. Au fost calculate accesorii în sumă totală de 3 mii lei. Alte abateri constatate de Curtea de Conturi s-au referit la estimarea veniturilor proprii ale bugetului local al Primăriei Voineasa pe anul 2016, care nu a avut la bază constatarea, evaluarea şi inventarierea materiei impozabile şi a bazei de impozitare în funcţie de care se calculează impozitele şi taxele aferente, evaluarea serviciilor prestate şi a veniturilor obţinute din acestea, precum şi alte elemente specifice, în scopul evaluării corecte a veniturilor. Menținerea nejustificată în evidența contabilă în soldul contului 231„Active fixe corporale în curs de execuție” a unui număr de 12 poziții de investiții în curs de execuție, în sumă totală de 2336 mii lei, care au fost terminate și recepționate. Neînregistrarea sau înregistrarea eronată în contabilitate a unor operațiuni prin care a fost denaturat soldul contului 212 „Clădiri”, cu suma totală de 11415 mii lei. Înregistrarea în contabilitate a unor active de natura terenurilor și clădirilor a căror valoare de inventar este subevaluată fiind denaturate soldurile conturilor 211 „Terenuri și amenajeri în terenuri” și 212 „Clădiri”. Sistemul de control intern a fost proiectat parțial și nu funcționează în conformitate cu prevederile legale, fiind identificate deficiențe referitoare la: identificarea activităților procedurale și a funcțiilor sensibile, separarea atribuţiilor privind efectuarea de operaţiuni în cadrul instituției sau luarea de măsuri suplimentare de întărire a controlului intern. La ordonatorul terțiar de credite din subordine s-au constatat abateri de la legalitate și regularitate privind exercitarea controlului financiar preventiv propriu de către persoana desemnată. În fapt, controlul financiar preventiv propriu nu a fost exercitat asupra tuturor categoriilor de operațiuni prevăzute de legislația aplicabilă în vigoare. Primăria Voineasa nu a efectuat inventarierea tuturor elementelor patrimoniale la termenul prevăzut de lege, astfel: nu s-a inventariat faptic bunurile din domeniul public; nu au fost supuse verificării și confirmării creanțele și datoriile față de terți; nu s-a procedat la inventarierea obiectivelor de investiții în curs; nu s-au inventariat cărțile de la biblioteca comunală și de la biblioteca scolară; nu s-au inventariat toate bunurile aflate în incinta unităților școlare de pe raza comunei Voineasa (bunurile preluate de la Centrul Bugetar Brezoi, în urma desfințării acestuia, lemnele de foc, motorina din rezervorul microbuzului școlar, etc). S-a constatat că nu au fost respectate prevederile legale privind constituirea și reținerea garanției de bună execuție aferentă unor angajamente legale în procent de 10% din valoarea fără TVA, a unui contract de lucrări. Bunurile care sunt folosite de Școala Gimnazială Voineasa, entitate ce a primit statutul de unitate cu personalitate juridică în noiembrie 2011, nu au fost preluate de către ordonatorul tertiar de credite cu protocol de predare-primire astfel încât, acestea nu se regăsesc înregistrate în evidența contabilă a unității de învățământ. Plata din bugetul local a sumei de 30 mii lei reprezentând contravaloarea unei amenzi contravenționale achitate și nerecuperate de la persoanele vinovate, la care se adaugă accesorii în sumă de 6 mii lei.

 

Referitor la prejudiciile constatate, s-a dispus stabilirea persoanelor responsabile

 

Măsurile dispuse și recomandările formulate de Camera de Conturi Vâlcea la Primăria Voineasa au fost: efectuarea inventarierii materiei impozabile și valorificarea rezultatelor acestei operațiuni; analizarea componenței soldului contului 231 „Active fixe corporale în curs de execuție” și efectuarea corecțiilor care se impun în legătură cu investițiile finalizate și recepționate; identificarea bunurilor înregistrate eronat în domeniul public local și efectuarea demersurilor legale privind efectuarea corecțiilor necesare; stabilirea valorii reale a retelelor de canalizare și a stațiilor de epurare și darea acestora în administrarea SC Apavil SA în baza unui act adițional la contractul de delegarea gestiunii Serviciului de Alimentare cu apă și canalizare a comunei Voineasa; evaluarea activelor fixe corporale din domeniul public - terenuri și clădiri - în conformitate cu prevederile legale în vigoare; organizarea și implementarea sistemului de control intern, în conformitate prevederile Ordinului nr. 400 din 12 iunie 2015, pentru aprobarea Codului controlului intern/managerial al entităţilor publice; exercitarea controlului financiar preventiv propriu asupra tuturor documentelor în care sunt consemnate operaţiuni patrimoniale și care potrivit legii sunt supuse acestei forme de control; luarea măsurilor de către ordonatorul principal de credite pentru a se asigura respectarea prevederilor legale referitoare la inventarierea generală a patrimoniului; stabilirea și constituirea garanțiilor de bună execuție în cazul tuturor contractelor de executare de lucrări și prestări de servicii, în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind achizițiile publice și clauzele contractuale; întocmirea protocolului de predare-primire a bunurilor aparținând unităților de învățământ de pe raza comunei Voineasa, pentru care legislația în vigoare prevede o asemenea operațiune. Referitor la prejudiciile constatate cu ocazia misiunii de audit financiar, respectiv: 30 mii lei reprezentând cheltuilei efectuate fără bază legală prin achitarea unei amenzi contravenționale, la care se adaugă accesorii în sumă de 6 mii lei; 5 mii lei reprezentând contravaloarea a 2 bucăți Tuburi BA cu diametrul de 1000 mm facturate și nepuse în operă, la care se adaugă accesorii în sumă de 1 mie lei; 8 mii lei reprezentând diferențele din ajustarea prețului contractului de execuție lucrări, „Modernizarea rețelei de drumuri de interes local în comuna Voineasa, județul Vâlcea”, la care se adaugă accesorii în sumă de 3 mii lei, s-a dispus extinderea verificărilor, determinarea întregii întinderi a acestora, stabilirea persoanelor răspunzătoare și luarea măsurilor de recuperare a acestor în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe