Parlamentarii PSD din Vâlcea, front comun pentru sprijinirea pensionărilor anticipate din Râmnicu Vâlcea

duminică, 11 noiembrie 2018

 

Parlamentarii PSD de Vâlcea Vasile Cocoş, Daniela Otesanu, Eugen Neaţă, Ovidiu Popa şi Bogdan Matei au depus zilele trecute la Parlament proiectul de Lege pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul sprijinirii pensionărilor anticipate ce se vor face în viitor în Râmnicu Vâlcea. Potrivit expunerii de motive, „Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice reglementează la articolul 65 zonele afectate de poluarea remanentă determinate de extracţia şi prelucrarea materialelor neferoase în care persoanele beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare, nefiind cuprinse şi persoanele din oraşul Călăraşi. Schimbările din sistemul de pensii au adus inechităţi majore pentru o parte din seniorii acestei ţări. Greşeli minore sau omisiuni din lege au creat nedreptăţi pentru anumite grupe de pensionari. Unii dintre viitorii pensionari care au fost uitaţi la ultimile modificări legislative sunt locuitorii municipiului Călăraşi care au trăit, în ultimii 30 de ani, şi nu numai, între două mari combinate: Combinatul Siderurgic şi Combinatul de Celuloză şi Hârtie, aflate de o parte şi de alta oraşului Călăraşi. Sunt unităţile industriale care au dat de lucru călărăşenilor, au ţinut economic oraşul multă vreme, dar au făcut şi mult rău prin poluarea remanentă. Prinşi la mijloc între zonele industriale, oamenii din Călăraşi au suportat poluarea şi au inhalat aer toxic zeci de ani, cu un conţinut ridicat de cupru, plumb, sulf, arseniu, mangan, fluor, clor, pulberi metalice şi amoniac. Oraşul Călăraşi este al 32-lea oraş al României, cu o populaţie de 65.181 de locuitori. Este cel mai mare oraş al judeţului Călăraşi şi unul din cele mai importante municipii din regiunea de dezvoltare Sud. Uzina Cocso-Chimică, practic locul de intrare în oraş, drumul de acces în municipiul Călăraşi, figurează într-un inventar al siturilor contaminate la nivel naţional pe poziţia 74. Prinsă între cele două zone industriale călărăşene, populaţia oraşului Călăraşi a fost nevoită forţat, neavând alte posibilităţi, să suporte poluarea remanentă, a prelucrării mineralelor neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, mangan, clor, pulberi metalice, precum şi emisii de amoniac şi derivate. Din cauza poluării excesive din oraşul Călăraşi, foarte multe persoane care au locuit şi/sau şi-au desfăşurat activitatea în zona industrială au primit diagnostice de pneumonioză, astm bronşic prin expunerea profesională la pulberi organice (oxizi de fier, crom, cupru, aluminiu, grafit, fumuri de turnătorie), hipoacuzie bilaterală de etiologie profesională, bronşită obstructivă, silicoză şi altele. Şi călărăşenii ar trebui să se bucure de o mică facilitate legală oferită altor români care, asemeni lor, au inhalat aer poluat zeci de ani. Este o lege în vigoare care, din păcate, i-a omis tocmai pe aceşti oameni. în urmă cu un an, de la 1 iulie 2017, a fost extinsă lista oraşelor în care locuitorii se pot pensiona mai devreme fără a pierde bani, printr-un amendament la Legea Pensiilor. Este vorba despre o completare care există deja în Legea nr. 263/2010 referitoare la cei care pot beneficia de o reducere de doi ani pentru obţinerea pensiei anticipate parţiale, români care au locuit o bună parte din viaţă în zone afectate de poluare remanentă. Astfel, pe lângă Baia Mare, Copşa Mică, Târgu Mureş şi Zlatna, beneficiază acum de pensionare anticipată, fără a pierde drepturi băneşti, şi locuitorii din Slatina, Turnu Măgurele şi Râmnicu Vâlcea. Municipiul Călăraşi trebuie inclus pe această listă, lista oraşelor unde locuitorii pot beneficia de reducerea cu doi ani a vârstei standard de pensionare fără să fie afectaţi de penalizarea stabilită pentru pensia anticipată parţială. Aceşti oameni merită sprijinul statului nostru care, prin Constituţie, garantează dreptul la un mediu sănătos (art. 35 din Constituţia României). Pentru a elimina discriminarea, ţinând cont de argumentele sus menţionate, am iniţiat propunerea legislativă, pe care o supunem spre dezbatere şi adoptare Parlamentului în procedură de urgenţă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe