|miercuri, noiembrie 14, 2018
  • Follow Us!

Primarul din Berislăveşti, Ion Buşagă, lucrează la remedierea şi consolidarea unui drum care face legătura cu Perişani 

busaga_11

 

Primarul din Berislăveşti, Ion Buşagă, spune că a primit de la Guvern fonduri pe situaţii de urgenţă pentru remedierea şi consolidarea unui drum comunal care face legătura cu localitatea Perişani: „Am avut probleme şi cu alunecările de teren, pe drumul care merge la Perişani şi pe DC14 şi DC15, a fost mai mult o scufundare de teren. Prin demersurile care s-au făcut de domnul prefect noi am obţinut fonduri pentru a remedia situaţia de urgenţă în două puncte, pe DC14 şi DC15. În total am primit 120.000 de euro. În momentul actual am demarat lucrările pentru a stabiliza zona respectivă. Drumul care face legătura cu Perişani este foarte important, este ca o rută ocolitoare pentru Valea Oltului. Lucrările mai ales pe DC14 sunt absolut necesare pentru că, într-o situaţie de urgenţă, cine vrea să vină de la Perişani trece mai mult pe propria răspundere pe acolo”. Potrivit unor precizări ale primarului din Berislăveşti, Ion Buşagă, în luna august, a fost finalizată licitaţia pentru asfaltarea a 20 km de drumuri de interes local, cu fonduri prin PNDL 2, fiind deja încheiat contractul de execuţie cu firma constructoare. Anul trecut, primarul Ion Bușagă a primit vestea cea mare: Guvernul a aprobat alocarea sumei de circa 90 miliarde de lei vechi pentru proiectul „Modernizare drumuri de interes local în comuna Berislăveşti, judeţul Vâlcea”, în cadrul programului PNDL. Primarul din Berislăveşti, Ion Buşagă, a reuşit încă de la sfârşitul anului trecut semnarea la Ministerul Dezvoltării Regionale a contractului de finanţare la proiectul de modernizare a 22 de drumuri de interes local care totalizează 11,5 kilometri, finanţat prin PNDL. Construcția grădiniței cu program prelungit va fi gata până la sfârșitul anului acesta, iar anul viitor să fie funcțională. În acest mandat, modernizarea drumurilor este prioritară pentru primarul din Berislăveşti, dar şi introducerea reţelei de canalizare. Primarul Ion Buşagă spune că, prin implicarea preşedintelui Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu se va moderniza drumul care duce până la releul Cozia. Primarul din Berislăveşti mai spune că drumul judeţean 703N este unul strategic, singurul pe care se poate ocoli Valea Oltului din zona Cornet până la Călimăneşti, şi care face legătura cu comunele din nordul judeţului, respectiv Perişani sau Titeşti.

Leave a Response