|vineri, noiembrie 16, 2018
  • Follow Us!

Ambasadorul Israelului, in vizita la Ramnicu Valcea 

FB_IMG_1541518836748

Astăzi, 6 noiembrie 2018, cu începre de la ora 13.00, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu a primit vizita Excelenţei Sale doamna Tamar Samash, ambasador extraodinar şi plenipotenţiar al Statului Israel în România. La primirea oficială a înaltului oaspete, preşedintele Constantin Rădulescu i-a avut alături pe prefectul judeţului, Florian Marin şi pe primarul Râmnicului, Mircia Gutău.

Excelenţa Sa doamna Tamar Samash a venit în municipiul Râmnicu Vâlcea pentru a participa la vernisajul expoziţiei „Drepţi între popoare”, eveniment organizat de Ambasada Statului Israel la Bucureşti, Consiliul Judeţean Vâlcea şi Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, care este şi gazda expoziţiei.

Expoziţia de fotografie, al cărei vernisaj a început la ora 14.00, prezintă o serie de personalităţi care au primit distincţia „Drept între popoare”, titlu acordat de statul Israel, prin Institutul Yad Vashem, în semn de apreciere a contribuţiilor extraordinare aduse la salvarea vieţii evreilor şi la susţinerea valorilor democratice în timpuri de criză.

Compartimentul Comunicare, Relații Publice

FB_IMG_1541518839850

Leave a Response