450 de mistreţi din cota suplimentară au fost împuşcaţi în judeţul Valcea; niciunul nu a avut pestă porcină

sâmbătă, 3 noiembrie 2018

Peste 450 din cei 1.026 de mistreţi ce trebuie împuşcaţi până la sfârşitul acestei luni în Vâlcea ca măsură suplimentară pentru combaterea pestei porcine africane au fost deja recoltaţi, la niciunul nefiind depistată boala, a declarat, vineri, prefectul Florian Marin, potrivit Agerpres.

Reprezentantul Guvernului în Vâlcea a dat asigurări că atât zonele forestiere din apropierea judeţelor vecine în care au fost declarate focare de pestă porcină, cât şi traficul rutier dinspre aceste localităţi sunt în prezent atent monitorizate pentru a preveni aducerea virusului în judeţ.

“Cu privire la pesta porcină africană, săptămânal au avut loc întâlniri ale Centrului Local pentru Combaterea Bolilor în cadrul cărora directorul Direcţiei Sanitar Veterinare, reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţiei Judeţean şi Garda Forestieră au prezentat activităţile care au fost desfăşurate de aceste instituţii pentru prevenirea acestui fenomen. În concluzie, au fost luate toate măsurile dispuse de Comitetul National pentru Combaterea Bolilor, iar o afirmaţie că nu se face nimic poate părea uşor hazardată. Dezavuez orice fel de declaraţie, indiferent din partea cui ar veni, care ar putea provoca panică în rândul populaţiei. Aşa cum am spus-o de mai multe ori, nu există pestă porcină africană în judeţul Vâlcea”, a declarat pentru Agerpres prefectul Florian Marin.

Declaraţia prefectului Marin vine ca o reacţie la afirmaţiile preşedintelui PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, care, joi, printr-un comunicat de presă, a acuzat autorităţile judeţene că nu au luat niciun fel de măsură pentru a preveni răspândirea pestei porcine africane, deşi riscul este ridicat în condiţiile în care boala a ajuns deja în judeţele vecine.

Până acum, în ţară, au fost confirmate 1.062 de focare de pestă porcină africană în 276 de localităţi din 17 judeţe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe