|vineri, noiembrie 16, 2018
  • Follow Us!

Un manelist din Vâlcea a ajuns la închisoare, după ce a omorât o femeie și a fugit de la fața locului 

manelist-valcea-inchisoare

Manelistul din Vâlcea care a plecat de la locul accidentului

Un manelist originar din Vrancea a ajuns la închisoare, după ce a omorât o femeie și a fugit de la locul accidentului. Sub numele său de scenă, Dany Chinezu, după cum era cunoscut în lumea petrecerilor, a primit, pentru fapta sa, o pedeapsă de doi ani și opt luni de închisoare. Manelistul ar fi putut sta mai mult în pușcărie, însă și-a recunoscut fapta și a acceptat pedeapsa care i-a fost dată. Pe numele său real Daniel Teașă, din Bujoreni, Vâlcea, a primit condamnarea la doi ani și opt luni după gratii, cu suspendare, inițial, din partea magistraților Judecătoriei Pitești. Dar, oamenii legii au făcut apel, fiind nemulțumiți de pedeapsa pentur artist. Astfel, Curtea de Apel Pitești a acordat manelistului o sentință definitivă care constă în doi ani și opt luni cu executare.

Cum s-a desfășurat seara care acum l-a adus la închisoare? Acțiunea s-a desfășurat la sfârșitul lunii august a anului trecut. Bărbatul se afla la volanul unei mașini marca Audi A 4. Acesta își terinase programul la un eveniment ce implicare o tăiere de moț, care s-a petrecut în comuna Cuca. Artistul se îndrepta spre Vâlcea, unde este domicialiat, după ce cântase și la o altă locație, în tot acest timp.

Un manelist din Vâlcea, la închisoare pentru omor din culpă

 Un manelist originar din Vrancea a ajuns la închisoare, după ce a omorât o femeie și a fugit de la locul accidentului. Sub numele său de scenă, Dany Chinezu, după cum era cunoscut în lumea petrecerilor, a primit, pentru fapta sa, o pedeapsă de doi ani și opt luni de închisoare

Imagine surprinsă în locul unui accident

Manelistul a lovit cu autovehiculul său o bătrâne în vârstă de 87 de ani, din localitate. Femeia a fost găsită mai târziu, acesta fugind de la locul accidentului. Autoritățile au decis să o transporte la o unitate spitalicească, ea având multiple leziuni. La aproximativ două ore, victima a fost declarată decedată. La 24 de ore, artistul s-a predat, argumentând cu faptul că nu a realizat că a lovit pe cineva, chiar dacă parbrizul mașinii sale era spart. De asemenea, se bănuiește și că ar fi fost în stare de ebrietate, acesta fiind unul dintre motivele care l-a făcut să plece de la locul incidentului.

Sursa: https://stirimondene.fanatik.ro/un-manelist-din-valcea-a-ajuns-la-inchisoare-dupa-ce-a-omorat-o-femeie-si-a-fugit-de-la-fata-locului-18274007

Leave a Response