Echipa de coderi din Pietrari, cea mai buna din judet!

vineri, 2 noiembrie 2018

Biblioteca Pietrari, alături de alte biblioteci, școli și ONG-uri din România, a susținut și în acest an evenimentul European Code Week, ediția 2018, ce s-a  desfășurat  în perioada 6-21 octombrie 2018.
În acest sens,  am derulat mai multe activități sub motto-ul "Coding makes me happy " ce au avut  ca tema dezvoltarea de aplicații în App Inventor și participarea la competiția de gen propusă de Fundatia Progress în proiectul Code Kids, realizarea de roboți programabili, dar și promovarea proiectului Code Kids în comunitatea noastră prin întâlniri între coderii "Wizards Code Club" și colegii lor din localitate si din judet.

Un juriu alcătuit din membri Simplon România și ai Fundației  Progress a apreciat aplicațiile înscrise în concursul desfășurat prin proiectul Code Kids la care s-au inscris coderi din localitățile Pausesti-Maglasi, Merisani și Pietrari.
A fost stabilit urmatorul clasament:
-locul 1, cu 29 puncte, a primit echipa - Cosmina Anica, Adi Sima si Gabriela Tita care vor participa la Concursul International de Robotica de la Bucuresti  în weekendul 2-4 Noiembrie. Se va asigura decontarea transportului, cazarea și mesele de catre Fundatia Progress prin proiectul Code Kids.
-locul 2, cu 28 puncte, a fost castigat de  echipa- Maracinescu Daria, Popescu Elena, Cosma Robert- tricouri CODE Kids.
-locul 3, la egalitate, a mers  la echipele- Laura Simion, Tita Georgiana, Tita Gabriela si Maracinescu Daria, Dinca Teodora, Gogete Mihaela- șepci CODE Kids.
Toate cele 4 echipe câștigătoare fac parte din clubul de coding de la Pietrari!!!

De asemenea, echipa de coderi  a “Wizards Code Club Pietrari” a participat cu succes la un eveniment județean ce a avut loc in data de 30 octombrie 2018, si anume  la a doua ediţie a Târgului de Ştiinţă, eveniment tematic organizat în cadrul proiectului “Code Kids – copiii fac coding în bibliotecile publice”, acolo unde am prezentat doi roboti programabili, un brat hidraulic, cele patru aplicatii in App Inventor si povestile in Scratch realizate de micii nostri coderi.  La Targul de Stiinta organizat de BJ Antim Ivireanul copiii din initiativa nationala #CODEKidsRomania din Pietrari au facut si troubleshouting impreuna cu elevi de la Colegiul National Matei Basarab, dar si cu cei de la Colegiul Mircea cel Batran din echipa #BionicRoyals, acestia invitand micii coderi din Pietrari sa ia parte la Competitia DEMO-First TECH Challenge ce va avea loc in perioada 23-25 noiembrie 2018 la colegiul lor.

Si toate acestea se petrec in mica biblioteca din Pietrari datorita Proiectului CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice ce are ca scop crearea unei mișcări de coding și STEM în care copii, tineri și bibliotecari din mendiul rural și urban mic își dezvoltă competențele digitale și se implică în viața comunității din care provin prin rezolvarea unor teme digitale creative. Prin activitățile de formare și atelierele organizate a fost deschisă o altă fereastră către explorarea lumii digitale cu oportunitățile sale de dezvoltare și învățare, astfel încât peste 2000 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, să fie încurajați să se implice activ și chiar să urmeze o carieră în tehnologie. Acest proiect este implementat  in judetul nostru de Fundația Progress în parteneriat cu Biblioteca Județeană “Antim Ivireanul” Vâlcea și alte cinci biblioteci publice din județul Vâlcea (Pietrari, Păușești-Măglași, Vlădești, Tomșani și Tetoiu), fiind  finanțat de Romanian-American Foundation.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe