|miercuri, noiembrie 14, 2018
  • Follow Us!

CE Oltenia își cere la tribunal banii pe minele Berbești și Alunu, vândute CET Govora în urmă cu peste 3 ani. SANSELE DE CASTIG ALE CEO SUNT NULE! 

screenshot-2018-10-25-07-00-02

Complexul Energetic Oltenia, producătorul de energie electrică pe bază de cărbune controlat de statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 77% din acțiuni, a solicitat în justiție ca CET Govora, furnizorul de energie, căldură și abur industrial deținut integral de Consiliul Județean Vâlcea, să-i plătească 182 milioane lei, reprezentând banii datorați pe exploatările miniere Berbești și Alunu, conform contractului de transfer de afacere încheiat în martie 2015. Procesul a fost intentat împotriva Euro Insol, administratorul judiciar al CET Govora, care a refuzat o cerere de plată în acest sens înaintată de CE Oltenia în august. În urmă cu peste 3 ani, ca urmare a unei decizii luate la nivel guvernamental, CET Govora, furnizor al combinatelor Oltchim și Ciech Soda, dar și al sistemului de încălzire centralizat din Râmnicu Vâlcea, Băile Olănești și Călimănești, a preluat de la CE Oltenia exploatările miniere Berbești și Alunu, cu tot cu efectivul de personal de peste 1.000 de mineri, în schimbul asumării angajamentului de a-și achita datoriile istorice către CE Oltenia pentru livrările de cărbune neplătite din trecut. CITEȘTE ȘI Acțiunile europene au căzut pentru a șasea ședință consecutiv. Deutsche Bank, la un nou minim record după rezultatele financiare slabe În felul acesta, spera Guvernul de atunci, CE Oltenia urma să scape de o activitate generatoare de pierderi fără să fie nevoit să concedieze salariați, CET Govora primea în ograda proprie sursa de aprovizionare cu materie primă și se rezolva și problema datoriilor istorice.  Prețul transferului de afacere, care includea creanțele CE Oltenia asupra CET Govora, a fost stabilit prin contract la 184,14 milioane lei. Suma urma să fie plătită eșalonat, într-o perioadă de 10 ani, în felul următor: 6,75 milioane lei în 3 rate anuale a câte 2,25 milioane lei în perioada 2015-2017, iar grosul de 177,39 milioane lei, în 7 tranșe anuale a câte 25,34 milioane lei, în perioada 2018-2024….

Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/documente-afacere-intre-2-mari-companii-stat-parafata-nivel-guvernamental-risca-sfarseasca-prost-oltenia-isi-cere-tribunal-banii-minele-berbesti-alunu-vandute-cet-govora-urma-peste-3-ani-18593642
screenshot-2018-10-25-07-00-02 screenshot-2018-10-25-07-00-15 screenshot-2018-10-25-07-00-32 screenshot-2018-10-25-07-00-45 screenshot-2018-10-25-07-01-01 screenshot-2018-10-25-07-01-19 screenshot-2018-10-25-07-01-32 screenshot-2018-10-25-07-02-17 screenshot-2018-10-25-07-02-40

 

RASPUNS EURO INSOL:

screenshot-2018-10-25-07-03-20 screenshot-2018-10-25-07-03-30 screenshot-2018-10-25-07-03-44

Leave a Response