In parcarea de lângă Parcul Catedralei a fost amplasat un container pentru strângerea de donaţii sub formă de haine din partea ramnicenilor

vineri, 26 octombrie 2018

”Dăruieşte pentru un zâmbet” - un proiect de implicare socială demarat de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea

Începând de joi, 25 octombrie, în cartierul Ostroveni – parcarea de lângă Parcul Catedralei a fost amplasat un container pentru strângerea de donaţii sub formă de haine din partea locuitorilor municipiului. Recipientul dedicat pentru astfel de acţiuni a fost furnizat de către Primăria din Kromeriz – Cehia, în baza legăturilor de colaborare existente între cele două oraşe, şi va fi operat de administraţia municipală în colaborare cu Consiliul Judeţean Vâlcea. Hainele astfel colectate vor fi selectate, spălate, călcate şi vor ajunge la centrele de asistenţă socială din judeţ şi la persoanele care au cea mai mare nevoie de ele. Amplasamentul a fost ales astfel încât să poată fi supravegheat prin sistemul de camere video din oraş, pentru prevenirea oricăror fapte reprobabile. Locuitorii oraşului sunt invitaţi să ia parte la proiectul de implicare socială ”Dăruieşte pentru un zâmbet”, iar în cazul în care acţiunea se va dovedi a fi una de succes, se are în vederea amplasarea unor astfel de containere şi în alte cartiere ale oraşului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe