Primăria comunei Dănicei lucrează la reabilitarea școlii și grădiniței din satul Lăunele de Jos

duminică, 21 octombrie 2018

 

În prezent, Primăria Dănicei lucrează la reabilitarea școlii și grădiniței din satul Lăunele de Jos. În luna august, primarul din Dănicei, Dumitru Pirneci, a precizat că a primit recent de la autorităţile judeţene suma de peste 150.000 euro pentru reabilitarea urgentă a drumului DC 181. Dacă acestă sumă nu ar fi fost alocată, în acest moment, satele Udreşti, Dobreşti, Linia pe Vale, Gura Crucilor şi Valea Scheiului ar fi fost izolate, iar accesul spre comunele vecine, Stoileşti şi Nicolae Bălcescu, nu ar fi fost posibil. Dintre toate proiectele depuse de primarul din Dănicei, Dumitru Pirneci, la Ministerul Dezvoltării Regionale doar proiectul reţelei de canalizare a fost aprobat în vederea finanţării, valoarea proiectului fiind de peste 1,4 milioane de euro. Edilul a adăugat că s-a semnat contractul de finanțare pentru 16,5 km de canalizare în satele Dealul Lăunele, Bădeni, Glodu, Lăunele de Jos, Cireșu, iar în satul Sâmburești se va construi stația de epurare, iar după parcurgerea legală a licitațiilor aferente, prin toamnă se va da ordinul de începere a lucrărilor. Celelalte proiecte au rămas la Ministerul Dezvoltării, cu promisiunea că vor intra la finanţare în următoarea etapă: este vorba de 5 proiecte pentru asfaltarea unor drumuri, canalizare, extinderea alimentării cu apă pe o lungime de 2,5 kilometri, construirea unui cămin cultural, dar şi modernizarea primăriei. O investiție extrem de importantă pentru primarul din Dănicei, Dumitru Pirneci, este infrastructura rutieră, pentru care s-a făcut un proiect de modernizare a drumurilor în lungime de 7,5 km. „Singura finanţare europeană pe care o aşteptăm va fi prin GAL „Oltul Puternic”, unde suntem membri. Fondurile le vom îndrepta către achiziţionarea unui utilaj pentru a-l folosi la intervenţii. În localitate sunt multe de făcut”, a precizat primarul din Dănicei, Dumitru Pirneci. De ani buni, comunitatea din Dănicei nu are un cămin cultural, iar comunitatea nu are unde să se întâlnească pentru socializare sau diferite evenimente. Primarul Dumitru Pirneci spune că vechiul cămin cultural este vechi de peste 50 de ani și se află într-o stare avansată de degradare. De aceea, împreună cu consiliul local a hotărât să construiască unul nou, chiar în centrul comunei, lângă primărie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe