|sâmbătă, noiembrie 17, 2018
  • Follow Us!

Un bărbat a reclamat că a fost bătut cu pumnii şi picioarele, lăsat fără bani, dar şi fără pantofi 

talhari1

Incidentul reclamat de bărbat s-a petrecut miercuri noaptea, 17 octombrie, pe o stradă din zona de nord a oraşului Râmnicu Vâlcea. Un bărbat a reclamat că a fost bătut, i s-au furat banii şi încălţările. Agresorul a fost prins la scurt timp, reţinut pentru 24 de ore, iar astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea cu propunere de arestare preventivă.

Miercuri, 17 octombrie, poliţiştii din Râmnicu Vâlcea au depistat şi reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr de 19 ani, bănuit de comiterea unei tâlhării.

Totul s-a întâmplat după ce un bărbat din Râmnicu Vâlcea a reclamat că a fost victima unei tâlhării, faptă petrecută doar cu câteva ore înainte, pe o stradă din zona de nord a municipiului.

Potrivit declaraţiei victimei, aceasta se deplasa prin oraş când un tânăr l-a acostat, i-a cerut banii şi apoi l-a agresat fizic, lovindu-l cu pumnii şi picioarele. Tâlharul i-a furat apoi şi încălţările, după care a fugit de la locul faptei.

Poliţiştii au demarat imediat investigaţiile, iar infractorul a fost depistat în scurt timp, pe raza municipiului, fiind reţinut pentru 24 de ore.

Astăzi, 18 octombrie, tâlharul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea cu propunere de arestare preventivă.

Sursa: Adevarul.ro

Leave a Response