|sâmbătă, noiembrie 17, 2018
  • Follow Us!

Programul pilot „Fiecare copil merită o poveste” a ajuns la Valcea 

foto-maramedia-ro-77 (1)

Programul pilot Fiecare copil merită o poveste aduce resurse

și formează profesori pentru creșterea calității educației preșcolare în județ

 

Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea continua parteneriatul cu Asociația OvidiuRo pentru creșterea calității educației preșcolare în mediile defavorizate prin lansarea, la nivel județean, a programului pilot de lectură în grădinițe Fiecare copil merită o poveste.

Programul debutează la Râmnicu Vâlcea cu două zile consecutive de întâlniri. Marți, 16 octombrie 2018, responsabilii de cercuri pedagogice vor participa la un training de formare pentru a deveni ei înșiși, pe bază de voluntariat, formatori în tehnici de predare centrate pe dezvoltarea limbajului – pentru toți cei aproximativ 600 de profesori de învățământ preșcolar din județ. Miercuri, 17 octombrie 2018, directorii unităților școlare care au în subordine învățământul preșcolar sunt așteptați la întâlnirea cu OvidiuRo și reprezentanți ai I.S.J. Vâlcea, găzduită de Biblioteca Județeană Antim Ivireanul.

De asemenea, în cadrul programului, 1000 de copii din mediul rural din județul Vâlcea vor primi Prima Carte pentru acasăiar în grădinițele defavorizate vor fi amenajate centre de bibliotecă.

          „Ne bucurăm de implicarea Asociației OvidiuRo în județul Vâlcea și de faptul că prin acest program formarea unei obișnuințe de a răsfoi o carte se va face de la cele mai fragede vârste. Prima carte reprezintă începutul  și <este un dar pe care îl poţi deschide iar şi iar>, amintindu-ți de oameni dragi, de cei care ți-au pus pentru prima dată creionul în mână sau cu care ai buchisit primul cuvânt. La nivel județean este unul din cele mai importante proiecte ale noastre și sperăm că acest exemplu va fi urmat de toți. Felicit echipa de proiect și îmi doresc ca povestea începută să aibă finalul fericit pe care visul unui copil îl începe prin a fost odată ca niciodată. – declară Prof. Andra Bică, Inspector Școlar General, Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea.

La nivel național, până la finalul anului 2019, prin programul pilot Fiecare copil merită o poveste, OvidiuRo va implementa un mix de intervenții constând în (1) 400 de centre de bibliotecă adaptate vârstei preșcolare (2) formarea unui număr de 35.000 de profesori în metode de dezvoltare a comunicării orale și a premiselor citirii și scrierii folosind cărți ilustrate, inclusiv un kit de literație pentru fiecare profesor și (3) distribuirea a 260.000 de cărți ilustrate pentru copiii din mediul rural, prin proiectul Prima mea Carte.

După mulți ani de intervenții la firul ierbii, cea mai importantă concluzie este că avem nevoie să punem bazele unei infrastructuri sustenabile pentru educație preșcolară de calitate pentru toți copiii, în special în mediul rural. Practic, profesorii – participanți la trainingul din Râmnicu Vâlcea – vor duce resursele și vor disemina metodele de dezvoltare a limbajului către profesorii de învățământ preșcolar din tot județul. Acesta este modul de lucru pe care îl propunem partenerilor județeni și despre care credem că va avea un impact real la nivel național. Intenționăm să transformăm acest program pilot în politică publică, pentru stimularea lecturii în grădinițe.” – declară Maria Gheorghiu, Cofondator Asociația OvidiuRo.

La nivelul fiecărui județ, programul Fiecare copil merită o poveste presupune, pe lângă formarea de profesori formatori, sesiuni de citit cu copiii, amenajarea centrelor de bibliotecă – și alte activități conexe: întâlniri de lucru cu profesorii, vizite și ateliere cu copiii și părinții în comunitățile din județ în care OvidiuRo a avut intervenții prealabile, dar și întâlniri cu directorii de școli și cu bibliotecarii din județ.

Despre Asociația OvidiuRo

Misiunea Asociației OvidiuRo este ca fiecare copil sărac să beneficieze de educație timpurie de calitate și să devină, astfel, un membru activ al societății românești.

 

Eficacitatea programului-pilot Fiecare Copil în Grădiniță a determinat Parlamentul României să transforme mecanismul central al acestuia în program național, în vigoare începând cu februarie 2016. 

 

Ca Agenție pentru Educație Timpurie, OvidiuRo mobilizează resurse publice și private pentru a asigura educație preșcolară de calitate pentru cei mai săraci copii din România. Focusul OvidiuRo este să ofere materiale educaționale de cea mai bună calitate, să formeze profesorii pentru a valorifica aceste resurse și să ajute comunitățile defavorizate să formeze noi grupe de grădiniță pentru ca niciun copil de vârstă preșcolară să nu fie respins din cauza lipsei de spațiu.

În 2017, prin dezvoltarea de Centre pentru Educație de Calitate și Literație în zone defavorizate, OvidiuRo a sprijinit grădinițele din mediul rural să le ofere copiilor acces la un vocabular divers și la lumea fascinantă a cărților de ficțiune și non-ficțiune. Anul trecut, OvidiuRo a instruit 700 de profesori din învățământul preșcolar, focusul sesiunilor de formare fiind metodele de învățare centrate pe copil și cele pentru dezvoltarea literației.

OvidiuRo își propune ca în 2018 să formeze peste 10000 de profesori de învățământ preșcolar, în special din mediul rural, în dezvoltarea alfabetizării timpurii folosind cărți ilustrate, să dezvolte Centre de bibliotecă în grădinițele rurale și să distribuie zeci de mii de cărți pentru acasă copiilor din cele mai sărace comunități rurale din țară.

 
Biroul de comunicare

Leave a Response