În comuna Măciuca, vor demara lucrările de modernizare și dotare a dispensarelor medicale din satele Ștefănești și Oveselu

duminică, 14 octombrie 2018

 

În curând, în comuna Măciuca, vor demara lucrările de reabilitare, modernizarea și dotarea dispensarelor medicale din satele Ștefănești și Oveselu, potrivit unor precizări ale primarului localităţii Măciuca, Mugur Mărcoianu: „Sănătatea este o prioritate şi orice investiţie în acest domeniu este de fapt o investiţie pentru viaţă, pentru comunitate, pentru viitor”. În luna martie, primarul localităţii Măciuca a semnat contractele de finanțare pentru reabilitarea și dotarea dispensarelor din satele Ștefănești și Oveselu. Investiția se ridică la suma de peste 280.000 euro şi cuprinde reabilitarea, modernizarea şi dotarea cu aparatură medicală a celor două centre medicale. Tot primarul Mugur Mărcoianu a mai adăugat: „A mai fost o finaţare prin POR 8.3 Centre sociale pentru persoanele vârstnice în valoare de 1 milion de euro. Aici, este în curs de implementare proiectul. Prin GAL Ţinutul Vinului încercăm să depunem un proiect privind eficientizarea iluminatului public şi montarea unor camere de supraveghere în punctele cheie ale localităţii. Am realizat atelierele şcolare de la Şcoala Profesională cu finanţare mixtă de la bugetul local şi cu sprijinul companiei OMV Petrom. În viitor, aşteptăm master-planul pe Apă şi Canal al SC Apavil SA, pe POIM, dar se pare că acest proiect nu se va implementa foarte curând. Este o nemulţumire a mea şi a mai multor primari. Avem un proiect depus la Ministerul Dezvoltării privind asfaltarea a 8 km de drumuri”. Cu bani din bugetul local, primarul localităţii Măciuca, Mugur Mărcoianu, modernizează centrul civic pe vrea să îl finalizeze până la 1 decembrie 2018, modernizare care înseamnă amenajarea unor alei pietonale, bănci, câteva locuri de parcare şi mult spaţiu verde. „Mai avem staţiile de autobuz modernizate. În viitorul apropiat vom cadastra 14 sectoare cadastrale din comuna Măciuca şi vom elibera titluri de proprietate. Avem un portofoliu bun de proiecte, dorinţa mea este să le implementăm corect şi la timp, să nu prelungim durata de execuţie”, a mai spus primarul localităţii Măciuca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe