|marți, octombrie 23, 2018
  • Follow Us!

Prinşi la volan sub influenţa alcoolului 

alcooltest

Polițiștii vâlceni au depistat în trafic, șoferi aflați sub influența alcoolului, fiind înregistrate dosare penale.

Un bărbat, de 42 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea,aseară, un autoturism pe strada Știrbei Vodă din municipiu, din direcția vest către est, nu a păstrat o distanță suficientă în mers față de autoturimul care se deplasa în fața sa și l-a lovit în partea din spate.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la Spitalul Județean Vâlcea, pentru a i se recolta probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, însă a refuzat acest lucru.

Azi-noapte, în jurul orei 00.15, un bărbat de 32 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Copăcelu, pe DN 67, din municipiu, din direcția Mihăești – Râmnicu Vâlcea, la un moment dat, a părăsit partea carosabilă spre dreapta, acroșând două autoturisme parcate.

Leave a Response