|marți, octombrie 23, 2018
  • Follow Us!

APIA va acorda plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal şi zootehnic 

apia

 

În şedinţa de Guvern din 4 octombrie 2018 a fost aprobată hotărârea privind stabilirea pentru anul 2018 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, al plăţii pentru tinerii fermieri şi a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine. Prin adoptarea prezentei HG, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va putea acorda începând cu 16 octombrie 2018 plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal şi zootehnic într-un procent conform reglementărilor comunitare în vigoare la data efectuării plăţilor în avans. Precizăm că plăţile prevăzute în actul normativ se acordă potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anii 2018 şi 2019. Prin acest act normativ au fost aprobate cuantumurile pentru plăţile directe în sectorul vegetal, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă (102,5 euro/ha), plata redistributivă pentru intervalele între 1 ha şi 5 ha, inclusiv (5 euro/ha) şi peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv (50,3 euro/ha), plata pentru înverzire (58,2 euro/ha) şi plata pentru tinerii fermieri (25,8 euro/ha). Aceste cuantumuri se pot majora sau diminua pentru încadrarea în plafonul financiar alocat, pe baza suprafeţelor determinate. Pentru speciile ovine/caprine, plăţile directe pentru schema de sprijin cuplat au un plafon alocat de 56.100.000 euro. Cuantumurile pentru plăţile directe se calculează de către APIA prin raportarea plafoanelor la suprafeţele determinate şi la efectivul de animale eligibile. Începând cu data de 1 decembrie 2018, APIA va efectua plăţile corespunzătoare diferenţei între plafonul financiar al fiecărei scheme prevăzute în prezentul act normativ şi cuantumul calculat şi acordat în avans în condiţiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate. Plăţile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C (4,6638 lei). Aplicarea prevederilor prezentului act normativ va permite beneficiarilor plăţilor să-şi elaboreze propriul plan de afaceri şi programul de dezvoltare pe termen scurt, în condiţiile cunoaşterii nivelului sumelor pe care urmează să le primească. Acordarea de plăţi în avans începând cu data de 16 octombrie 2018 va asigura fermierilor capitalul financiar necesar pentru derularea la timp şi în cele mai bune condiţii a activităţilor specifice agriculturii.

Leave a Response