|joi, decembrie 13, 2018
  • Follow Us!

Deputatul PSD Ștefan Ovidiu Popa: De la 1 decembrie cadrele didactice vor primi un spor de suprasolicitare de 10% 

f_350_200_16777215_00_images__2017_ovidiu

 

 

Stimate Domnule Președinte,

Stimate Colege, stimați Colegi,

Ziua de 5 octombrie este desemnată, pe plan mondial, sărbătoarea profesională a cadrului didactic.

În anul 1994, UNESCO a inaugurat prima Zi Mondială a Educatorilor, pentru a marca semnarea, în 1996, a recomandării făcute de UNESCO şi Organizaţia Internaţională a Muncii privind condiţiile de muncă ale personalului didactic. Această zi se sărbătoreşte în peste 200 de ţări.

Ziua Mondială a Educaţiei nu are rolul de a omagia doar munca profesorilor şi a dascălilor, ci trebuie să fie un prilej de reconştietizare a rolului pe care educaţia în sine îl are pentru orice stat.

Cadrele didactice contribuie în mod esenţial la dezvoltarea unei ţări, asigurând transmiterea de cunoştinţe. De asemenea, joaca un rol civic de mare importanţă, contribuind la păstrarea coeziunii sociale.

Organizaţia Naţiunilor Unite insistă ca dascălii să fie recrutaţi şi remuneraţi în mod adecvat, pentru a fi motivaţi, şi să beneficieze de o formare profesională satisfăcătoare, completată de resurse şi materiale educaţionale suficiente.

Se estimează că până în 2030 vor fi necesare 3,2 milioane de cadre didactice suplimentare pentru a asigura învățământul primar universal, și încă 5,1 milioane de profesori, pentru asigurarea învățământului secundar general (gimnaziu).

În urma celor menţionate mai sus, vreau să fac precizarea caRomânia respectă solicitarea Organizaţiei Naţiunilor Unite, şi anume, de a respecta munca dascălilor.

Acest lucru fiind evidenţiat prin crearea unor condiţii mai bune în desfăşurarea activităţii, prin creşterea salariilor cu 20% de la 1 iulie 2017 şi cu 30% de la 1 ianuarie 2018, media fiind de 25%. De la 1 decembrie cadrele didactice vor primi şi un spor de suprasolicitare de 10%.

De la 1 ianuarie 2019 va intra în vigoare regulamentul de acordare al sporurilor pentru condiţii vătămătoare.
Practic, în anul 2022, va exista o creştere în medie în sistemul preuniversitar de aproximativ 90% comparativ cu salariile din 2016.Este o creştere semnificativă şi un pas important către valorificarea resursei umane.

Vă mulțumesc!

Ştefan-Ovidiu Popa
Deputat PSD Vâlcea
Circumscripția electorală nr. 40

Leave a Response