|duminică, decembrie 16, 2018
  • Follow Us!

Vasile Cocoş (PSD): Dividendele pot fi împărţite în baza raportărilor la 30 septembrie pentru primele 3 trimestre 

Vasile COCOS (1)

 

Companiile care intenționează să treacă la împărțirea trimestrială a dividendelor ar trebui să știe că, în baza raportărilor interimare la 30 septembrie 2018, acestea pot împărți profitul pentru primele trei trimestre ale anului, nu doar pentru al treilea, spune deputatul PSD, Vasile Cocoş. Posibilitatea împărțirii trimestriale a dividendelor a fost introdusă recent în legislație prin Legea nr. 163/2018. Iar una dintre nelămuririle apărute în urma modificărilor legislative este dacă în al treilea trimestru din 2018 se pot împărți dividende doar din profitul acestui trimestru sau din cele trei trimestre de până acum. În esență, ideea este că, în baza situațiilor financiare interimare la 30 septembrie, companiile pot să împartă dividende din profitul trimestrelor I-III ale anului 2018. Așadar, nu-i vorba doar de trimestrul al treilea.

„Aceasta a fost cerută de mai multe companii şi este o noutate fiscală, pentru că până în anii anteriori trebuia asteptat sfârşitul anului pentru a împărţi profitul. A fost o solicitare venită din partea antreprenorilor care doreau să se poată folosi de aceşti bani în cursul anului, fie pentru investiţii în noi echipamente, fie pentru a oferi bonificaţii angajaţilor, fie pentru multe alte oportunităţi”. Dividendele interimare pot fi împărțite începând cu al treilea trimestru din 2018, deoarece în cursul acestuia a intrat în vigoare Legea nr. 163/2018. Însă, așa cum am arătat, asta înseamnă că, în baza bilanțurilor interimare la 30 septembrie 2018, firmele pot împărți dividende din trimestrele I-III ale anului 2018, nu doar din trimestrul III. Până de curând, împărțirea dividendelor era posibilă doar o dată pe an, după încheierea exercițiului financiar și aprobarea situațiilor financiare anuale.

Informația a fost confirmată recent prin intermediul unui proiect de ordin al Finanțelor care conține viitoarele reguli pentru întocmirea bilanțurilor interimare. În acest document scrie, practic, că bilanțurile se vor referi la toate lunile anului de până la trimestrul pentru care se fac situații financiare interimare.

Important de precizat este că, dacă o firmă are pierderi reportate, acestea trebuie acoperite cu prioritate și abia apoi, dacă mai există bani din profit, se pot da și dividende.

Vasile Cocoş, deputat PSD

 

Leave a Response