|luni, decembrie 17, 2018
  • Follow Us!

Primarul comunei Slătioara, Sorin Romcescu, va construi un teren de sport în satul Rugetu 

Romcescu Slatioara

 

Potrivit primarului Sorin Romcescu, la Slătioara, un proiect, cu fonduri europene, care a fost avizat, privește construirea unui teren de sport în satul Rugetu. Acesta se derulează prin Grupul de Acțiune Locală, iar acum, în această toamnă vor începe șantierele să lucreze. În luna iunie, primarul comunei Slătioara, Sorin Romcescu, a semnat un contract de finanțare cu Ministerul Apelor și Pădurilor pentru construirea unei platforme comunale de depozitare şi gospodărire a gunoiului și pentru furnizarea de echipamente pentru colectarea și transportul acestuia: „Proiectul este deosebit de important pentru imaginea localității, scopul fiind curățenia gospodăriilor, a drumurilor, igiena fântânilor publice, în condițiile în care se execută colectarea și transporul la platformă a gunoiului de grajd de la toate gospodăriile și fermele existente. Comuna Slătioara este una tranzit, cu un început de agroturism și dorim să ne îmbunătățim imaginea. De aceea, am hotărât să înființăm această platformă. Acestea sunt concepute pentru a depozita gunoiul de grajd colectat din gospodăriile şi fermele mici şi mijlocii destinat compostării şi împrăștierii pe terenul fermelor ca îngrășământ organic”. Pe de altă parte, primarul comunei Slătioara, Sorin Romcescu, se orientează către promovarea și dezvoltarea turismului, deoarece acest segment este unul care va aduce fonduri, nu numai administrației locale, dar și comunității: „Un lucru îmbucurător este faptul că în comună se construiește, anul acesta am eliberat circa 30 de autorizatii de construcții. Oamenii își contruiesc case noi, își cumpără terenuri noi. Slătioara devine, ușor, ușor, o localitate căutată de cei din mediul urban, iar noi promovăm și agroturismul, acesta fiind un mod decisiv în dezvoltarea socio-economică a localității”. Primarul comunei Slătioara, Sorin Romcescu, a primit de la Ministerul Dezvoltării Regionale suma de circa 2,6 milioane de RON pentru finanţarea prin PNDL 2 a proiectului de construire a dispensarului medical din satul Mogești. Noul dispensar va deservi trei sate, deoarece va fi amplasat mai aproape de centrul comunei. Alt proiect este „Modernizare drumuri de interes local în lungime de 4 km în comuna Slătioara, județul Vâlcea” (3,6 milioane RON).

Leave a Response