„Cu cât e omul mai apropiat de Dumnezeu, cu atât el este mai apropiat de semenii lui”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la Parohia Sinești

miercuri, 19 septembrie 2018

 

Duminică, 16 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a târnosit biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a Parohiei Sinești din Protopopiatul Horezu.

După slujba de târnosire, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de către un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, Chiriarhul Râmnicului a arătat că „prin Jerfa Mântuitorului Hristos pe Cruce se restabilește starea de comuniune dintre Dumnezeu și om. Biserica este astfel locul reîntâlnirii omului cu Dumnezeu, al unității dintre cele de sus cu cele de jos: „Să laude cu un glas cerul și pământul, că pusă este înaintea tuturor preafericita Cruce, pe care fiind pironit trupește, Hristos S-a sfârșit”. Cu cât e omul mai apropiat de Dumnezeu, cu atât el este mai apropiat de semenii lui; cu cât e mai îndepărtat de El, cu atât stă într-o sciziune tot mai profundă și cu aproapele. Doar Hristos Cel Înviat îi poate ține pe credincioși să rămână neabătuți în „unitatea Duhului întru legătura păcii” (Efeseni IV, 3).

Prin Învierea Mântuitorului Hristos, Răstignirea nu mai este un eveniment al trecutului, ci puterea Învierii din morți devine putere a Crucii, după mărturia Apostolului neamurilor:„Şi printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele Crucii Sale” (Coloseni I, 20).

Misiunea Bisericii este „de a întări mădularele ei în nemurire și veșnicie, făcându-le părtașe firii lui Dumnezeu”. Prin Jerfa Sa „ne-a hărăzit mari şi preţioase făgăduinţe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi dumnezeieştii firi, scăpând de stricăciunea poftei celei din lume” (II Petru 1, 4)”, a încheiat Înaltpreasfinția Sa.

După cuvântul de învățătură, în semn de apreciere pentru jertfa și osteneala ctitorilor Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a oferit acestora diplome de vrednicie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe