|luni, noiembrie 19, 2018
  • Follow Us!

Sparle si soparle, 10.09.2018 

soparla-cu-volanas
  • O veste excelentă pentru vâlceni: Primăria Râmnicului este pe punctul de a semna contractul de execuţie lucrări la bretelele de la pasajul „Tudor Vladimirescu” şi prelungirea bulevardului Dem Rădulescu cu un consorţiu de firme, după perioada de depunere de contestaţii. Anunţul a fost făcut chiar de primarul Mircia Gutău, care a mai precizat că investiţia va fi de peste 5 milioane de euro şi are termen de finalizare luna martie din anul 2020. Exproprierile şi demolările de imobile au fost realizate mai demult pe traseul bulevardului, astfel că firma constructoare se va putea apuca încă de luna viitoare de lucrare.

 

  • Abia întors din concediu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Valer Tudor, va pleca din nou, de această dată… în Grecia, pe banii instituţiei. Asta după ce s-a aprobat deplasarea vicelui Valer Tudor în Agios Nikolaos, Grecia, în perioada 21-26 septembrie 2018, precum şi cheltuielile aferente acesteia, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar. În data de 6 septembrie 2018, Primăria oraşului Agios Nikolaos a transmis lui Valer Tudor invitaţia de participare la evenimentele organizate în localitatea Agios Nikolaos şi zonele limitrofe. Invitaţia de a participa la aceste evenimente reprezintă o primă etapă a demersurilor iniţiate, de înfrăţire a oraşului Agios Nikolaos – Grecia cu municipiul Râmnicu Vâlcea, în vederea promovării în comun a unor proiecte de dezvoltare economico-socială a partenerilor din regiune implicaţi.

 

  • Firma Protectchim (condusă spre faliment de fostul director de tristă amintire al Oltchim, Constantin Roibu) continuă să bată pasul pe loc la execuţia lucrărilor de la „Mirajul Oltului” din Călimăneşti, în ciuda ultimatumurilor date de conducerea Consiliului Judeţean, beneficiarul investiţiei. Având în vedere că suntem aproape la mijlocul lunii septembrie, sezonul estival este compromis pentru societatea care ar trebui să administreze bunurile din cadrul „Mirajul Oltului”, iar unic vinovat pentru acest fapt este chiar… stie toata lumea. Nu putem acuza aici muncitorii (atâţia câţi au mai rămas pe la Protectchim) pentru că aceştia sunt nemulţumiţi că nu şi-au mai primit salariile… de 4-5 luni.

Leave a Response