|joi, septembrie 20, 2018
  • Follow Us!

Adina Florea, procurorul propus la funcția de șef DNA: Sunt prea multe abateri ”de la rigorile statului de drept” 

image-2018-09-6-22688280-46-adina-florea

 

 

Adina Florea
Foto: Ziua de Constanta
Adina Florea, procurorul propus de ministrul Justiției la funcția de șef al DNA, citează în proiectul său de candidatRaportul privind activitatea managerială de la DNA întocmit de Ministrul Justiției și subliniază că în DNA sunt prea multe abateri ”de la rigorile statului de drept”, chiar la nivel de vârf, unde ”regăsim comportamente care s-au îndepărtat simțitor de la abordarea profesională, echilibrată, în contrast cu statutul profesiei noastre, iar uneori chiar în conflict cu legea”. Adina Florea promite cooperarea loială între instituții.
Adina Florea vorbește în proiectul său de candidat despre disfuncțiile activității DNA, chiar la nivel de vârf.
”Așa s-a ajuns ca, prin contribuția conjugată a unor membri ai corpului profesional din DNA, să se recurgă, caz fără precedent, la revocarea procurorului șef al Direcției pentru ”exercitarea discreționară a funcției și deturnarea activității de la combaterea corupției și a instituției DNA de la rolul său constituțional și legal”, scrie Adina Florea, citând Raportul privind activitatea managerială de la DNA întocmit de Ministrul Justiției.
Principalele disfuncții:
– plasarea activității DNA în afara legii prin activități de investigare care au depășit limitele de competență prevăzute de Constituție și de legile organice. Aici Adina Florea aduce ca argument constatarea unui conflict de natură constituțională între Ministerul Public și Guvernul României, prin activitatea de investigare a unei ordonanțe de urgență a guvernului
– diminuarea încredere publice în DNA prin activități explicite de încălcare a principiilor care guvernează exercitarea funcției de procuror șef. Florea dă ca soluție recunoașterea și respectarea locului și rolului pe care procurorul șef în are în cadrul sistemului judiciar.
 – respect istituțional intenționat diminuat față de alte instituții/autorități, cooperare loială deficitară. Soluția dată de Florea este ”îndeplinirea rolului procurorului șef al DNA prin cooperarea loială între instituții”
– pasivitatea în fața unor semnale publice repetate de încălcare a legii de către uii procurori din cadrul DNA, absența preocupării de a verifica activitatea profesională și conduita anumitpr procurori ”vedetă” și chiar promoarea acestora ca fiind exemple de conduită profesională.
– lipsa de asumare a responsabilităților profesionale de către procurorul șef al DNA în situații în care o asumenea asumare se impunea ca urmare a stabilirii, prin hotărâri judecătorești definitive, a caracterului deficitar și/sau nelegal, a activităților procesual-penale derulate de procurorii din cadrul Direcției
– numărul în creștere al soluțiilor de achitare definitivă dispuse de instanțele de judecată
– modul deficitar de soluționare a situațiilor de criză care au umbrit activitatea DNA
– semnale publice privind practici de prioritizare a anchetelor penale fără niciun fundament legal, cu riscul creării percepției sau chiar existența unor ”vendete” și prin deturnarea sensului real.
– Comunicare deficitară între procurorul DNA și procurorii cu funcții de conducere la nivelul structurilor clasice de parchet
de N.O.     HotNews.ro
Joi, 6 septembrie 2018, Actualitate | Esenţial

 

One Response to Adina Florea, procurorul propus la funcția de șef DNA: Sunt prea multe abateri ”de la rigorile statului de drept”

  1. Laurian C.

    Sunt prea multe abateri ”de la rigorile statului de drept”.
    Adevarat graieste tovarasa , si de aceea ma intreb de ce s-a abatut de la rigorile statului de drept. Sau acum crede ca daca astfel graieste va scapa de sanctiunile ce le merita pentru slugarnicia aratata?
    Persoana trebuie sa inteleaga ca , fiecare pasare pe limba ei piere si va primi , dupa fapta si rasplata.
    La cit mai multi ani. De racoare , la „beciul domnesc”.

     

Leave a Response