Nenumărate activităţi desfăşurate în luna august de preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu

miercuri, 5 septembrie 2018

 

În cadrul unei informări privind activitatea în luna august a preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, aflăm că miercuri, 1 august 2018, acesta, alături de angajaţi din aparatul de specialitate al instituţiei şi de subprefectul judeţului, doamna Aurora Gherghina, s-a întâlnit la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea cu conducerea S.C. FAURECIA ROMANIA S.R.L., reprezentată de Arjun Sunil - VP Confort & Trim Division, Caria Neto - Confort & Trim HR Director, Bernard Michelangeli - VP Human Resources Faurecia Automotive Seating şi Daniela Mihaila - Group HR Country Director Romania, pentru a discuta principalele probleme pe care le întâmpină sectorul privat şi modalitatea prin care sectorul public poate veni în sprijinul acestora, având ca scop final, comun, dezvoltarea economică a judeţului. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea şi-a exprimat încă o dată disponibilitatea de a sprijini, în condiţiile legii, acest important investitor pentru judeţul nostru, a cărui dezvoltare este benefică atât pentru localitate, cât şi pentru vâlceni. Miercuri, 25 iulie 2018. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a semnat contractul de lucrări pentru implementarea proiectului „Reamenajare spaţii şcoala Populară de Arte şi Meserii Râmnicu Vâlcea”, proiect finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală cu suma de 1.022.866 lei. Contractul de lucrări, în valoare de 777.905,53 lei, inclusiv TVA, presupune realizarea următoarelor lucrări: recompartimentare spaţiu; înlocuirea instalaţiilor electrice interioare şi sanitare; realizarea instalaţiei de semnalizare şi avertizare la incendiu; realizarea instalaţiei de sonorizare şi ventilaţie; realizarea unei scări pentru evacuare în caz de incendiu. Suprafaţa utilă amenajată este de 575,17 mp, iar valoarea totală, după licitaţie, este de 933.978 lei. Marti, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a aprobat contractul de lucrări în valoare de 2.281.030,96 lei (inclusiv TVA) pentru proiectul „Refacere DJ 703 M Perişani - Cornet km 2+800, km 3+800, km 5+200” (platformă drum şi ziduri de sprijin), proiect ce se derulează prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, prin intermediul căruia a obţinut o finanţare în valoare de 2.511.033 lei. Valoarea totală a proiectului, după licitaţie, este de 2.580.239 lei, iar lucrările pentru care s-a primit finanţarea constau în: refacere platformă drum pe o lungime de 280 m; refacerea a 4 ziduri de sprijin pe o lungime de 398 m; repararea protecţiei unui versant stâncos pe o suprafaţă de 1600 mp; refacerea rigolelor pe o lungime de 325 m; construirea a două podeţe tubulare şi a unui parapet metailic cu o lungime de 470 m. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, împreună cu angajaţi din aparatul de specialitate al instituţiei, a constituit un grup de lucru, cu scopul de a identifica oportunităţi de finanţare în vederea dezvoltării turismului de agrement şi sănătate în comunele Mihăeşti şi Vlădeşti. În perioada 30.07,2018 - 03.08.2018 membrii grupului de lucru s-au deplasat în comunele Vlădeşti şi Mihăeşti, unde, împreună cu reprezentanţii legali ai celor două comune au identificat posibilele amplasamente, regimul juridic al terenurilor şi posibilitatea identificării unor surse de finanţare pentru dezvoltarea în judeţ a unor noi puncte de atracţie turistică şi crearea unei infrastructuri de sănătate, prin punerea în valoare a apelor cu efecte curative descoperite în aceste zone. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a aprobat miercuri, 01,08.2018. contractul de prestări servicii pentru elaborarea, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor /proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, a documentaţiilor tehnico-economice aferente proiectului „Reabilitare, modernizare şi extindere sediu Consiliul Judeţean Vâlcea”. Prin contract (a cărui valoare se ridică la 190.400 lei, inclusiv TVA), proiectantul se angajează să realizeze: tema de proiectare; documentaţia tehnico-economică pentru obţinerea certificatului de urbanism; documentaţia tehnico-economică pentru obţinerea avizelor şi acordurilor prevăzute în certificatul de urbanism; documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii (DALI) cu toate studiile aferente; proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (PAC); proiectul de organizare a execuţiei lucrărilor (POE), precum şi proiectul tehnic. În conformitate cu prevederile Ghidului Solicitantului, aferent Axei prioritare 7 - Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului, Prioritatea de investiţii 7.1 din cadrul POR 2014-2020, în data de 08.08.2018, începând cu ora 11.00, la sediul Primăriei oraşului Băile Olăneşti a avut loc întâlnirea pentru obţinerea susţinerii cu investiţii a proiectului propus. Scopul şedinţei publice a fost de a identifica şi reliefa gradul de susţinere al investiţiei de către entităţile implicate în dezvoltarea locală. În urma prezentării proiectului şi a lucrărilor ce urmează a se realiza, toţi cei prezenţi la dezbatere au confirmat ca sunt de acord cu susţinerea proiectului, semnând în acest sens un Acord de parteneriat pentru finanţare.  Preşedintele Consilului Judeţean Vâlcea a efectuat vineri, 10.08.2018, o nouă vizită de lucru la obiectivul de investiţii ’’Mirajul Oltului - Extinderea infrastructurii turistice de agrement a staţiunii Călimăneşti - Căciulata”, obiectiv ale cărui lucrări ie monitorizează sistematic. Stadiul de realizare a investiţiei, ia această dată, este de 97%. Recepţia la terminarea lucrărilor se va realiza în această toamnă, context în care săptămânal se realizează şedinţe de progres şi zilnic se verifică stadiul lucrărilor. Dat fiind faptul că probele au fost finalizate cu succes, iar ansamblul tobogane este unul funcţional, a fost înfiinţat serviciul public de operare a investiţiei, urmând ca, în scurt timp, să se demareze şi primele angajări. Vineri. 10.08.2018. Preşedintele Consilului Judeţean Vâlcea s-a întâlnit la ISU Vâlcea cu conducerea instituţiei, cu care a discutat despre problemele cu care se confruntă în ceea ce priveşte dotarea, precum şi despre posibilităţile Consiliului Judeţean Vâlcea de a îmbunătăţi condiţiile de muncă ale pompierilor vâlceni. Cu acest prilej, Preşedintele Constantin Rădulescu i-a asigurat că se va stădui ca în luna septembrie, de „Ziua Pompierului”, să le dea veşti bune. Luni. 13.08.2018, în cadrul programului său de deplasări în judeţ, Preşedintele Consilului Judeţean Vâlcea s-a oprit şi în comunele Costeşti şi Bărbăteşti, unde s-a interesat, la faţa locului, despre situaţia zonelor afectate de viiturile cauzate de ploile abundente din lunile trecute. La Costeşti, împreună cu primarul localităţii, Toma Peştereanu, s-a deplasat în zona în care Drumul Comunal Dealul Costeştilor a fost degradat, pe o distanţă de 50 m, de precipitaţiile abundente din lunile iunie-iulie. Prin prezenţa sa în comuna Costeşti, Preşedintele Constantin Rădulescu răspunde solicitării primarului Toma Peştereanu de a-I sprijini în demersurile sale de obţinere, din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, a fondurilor necesare înlăturării efectelor produse de calamităţi pe acest segment de drum. Ca şi în alte situaţii similare, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea l-a asigurat pe primarul comunei Costeşti de susţinerea sa în demersurile pentru obţinerea fondurilor necesare redării circulaţiei, în bune condiţii, a drumului afectat de calamităţi. La Bărbăteşti, însoţit de primarul Constantin Bănacu, Preşedintele Consilului Judeţean Vâlcea s-a deplasat în zona podului din beton armat de pe DJ 646 E Bodeşti - Bărbăteşti afectat de viituri, pentru reabilitarea căruia au fost alocate deja fonduri. Cu acest prilej, l-a informat pe primarul Constantin Bănacu cu privire Ia demersurile ce trebuie întreprinse înainte de demararea efectivă a lucrărilor la obiectivul „Refacere pod din beton armat şi amenajări hidro amonte şi aval, situate pe DJ 646 E Bodeşti-Bărbăteşti, peste pârâul Otăsău”, lucrări estimate a începe cel mai târziu pe 1 septembrie. Marti, 14 august 2018, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a avut o întâlnire cu primarii localităţilor Călimăneşti, Olăneşti, Ocnele Mari, Govora, Vlădeşti, Vaideeni şi Horezu, cu conducerea Institutului de Criogenie şi Separări Izotopice Râmnicu Vâlcea şi cu cele ale societăţilor comerciale Diana, Annabella şi Boromir. Scopul întâlnirii a fost acela de a stabili proiectul de program propus de conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea Ministerului Afacerilor Externe, pentru vizita din data de 29 august a.c., a Corpului Dipomatic Român, în judeţul nostru, vizită prilejuită de sărbătorirea „Zilei Diplomaţiei Româneşti”. Tot marţi, 14 august a,c„ Preşedintele Constantin Rădulescu a efectuat o vizită de lucru în oraşul Băile Olăneşti, unde sunt în curs de executare lucrările de punere în siguranţă a podului situat pe DJ 656 Olăneşti - Comanca -Tisa - Vila 1 Mai, în zona km 1+950.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe